Am primit trei scrisori de la Penitenciarul Galaţi, şi toate trei cu supărare multă. Suntem acuzaţi cu privire la două articole apărute în ediţii diferite, unul privitor la suma alocată de stat persoanelor private de libertate (aşa ni se recomandă să spunem) pentru a-şi continua studiile, altul despre sărbătorirea Sfinţilor Petru şi Pavel.
Pentru că semnatarii scrisorilor nu s-au încurcat, ci au scris cât nu putem noi încape într-o pagină de ziar, plus că este o diferenţă netă între „stiluri”, le vom cere permisiunea de a-i trata separat, citând din fiecare în parte. Chiar dacă le-am primit în acelaşi plic…
Articolul „Mai bine deţinut decât elev”
Adrian Ciupitu, absolvent (în detenţie) al Centrului Teritorial ID Galaţi - deci nu al Universităţii „Dunărea de Jos”, cum greşit am scris noi - şi pentru eforturile căruia avem toată stima, semnatarul primei scrisori, ne reproşează scurt, pe puncte: Lipsa verificării şi fundamentării informaţiilor primite, o tentă, chiar „cosmetizată” de discriminare şi limbaj agresiv, rezultat probabil din subiectivismul personal asupra percepţiei noţiunii de „puşcăriaş”.
Să începem cu ultima acuză. Ea este la fel de subiectivă ca şi situaţia în care se află semnatarul. În dicţionarul limbii române există termenul, sinonim cu cel de deţinut, şi nu a fost în intenţia noastră să jignim pe cineva. Starea de detenţie, pentru care doar cei în cauză sunt responsabili, şi terminologia internă nu pot fi motive de conflict cu folosirea de către gazetar a limbii române.
În privinţa documentării, inclusiv domnul Ciupitu recunoaşte că situaţia este aşa cum am prezentat-o, dorindu-şi însă ca noi să specificăm clar că, în privinţa învăţământului universitar, „legea permite accesul numai la forma de învăţământ privat şi doar de la distanţă (ID), ceea ce implică, ca toate costurile legate de acest fapt să fie suportate de student şi nu din banii Guvernului”.
De acord, dar fondul articolului îl constituiau referirile la învăţământul gimnazial şi liceal, şi, chiar dacă dumneavoastră nu consideraţi important faptul că fondurile alocate persoanelor aflate în detenţie sunt mai mari decât cele cu care sunt ajutaţi tineri săraci să-şi continue studiile, acest lucru este, în opinia noastră, ciudat.
„Am sesizat că abordaţi numai latura financiară, criza economică, dar sub nici o formă nu faceţi referire la noţiuni de… penologie (DEX: ştiinţă ce se ocupa cu studiul pedepselor ce sancţionează infracţiunile penale şi cu aplicarea lor), pentru că, din punct de vedere social, ne consideraţi nulităţi ale societăţii, fără să încercaţi măcar a accepta faptul că, aici după gratii, există şi valori umane”.
Absolut fals. Faptul că am scris despre toate manifestările, oamenii care încearcă să-şi fructifice perioada pedepsei etc. vă contrazice. Cât despre… penologie, nu acesta era subiectul articolului. Iar vizavi de dialogul direct, vă rugăm să ne spuneţi dumneavoastră cum putem face ca pentru o informaţie la zi să obţinem imediat accesul la cineva aflat în Penitenciar.
Doi în unul
Următoarea scrisoare este „îndrăzneţ” semnată V&B şi ni se adresează cu „Dragi prieteni”. Amabilitatea se opreşte însă aici. Tonul suburban şi invectivele fac greu de reprodus prea mult din misiva, de altfel culeasă la calculator.
Oricum, nu putem omite laudele la adresa doamnei Crăciun, purtătoarea de cuvânt, despre care autorul spune că a înţeles din articol ce date corecte ne-a oferit. Cum articolul în rest a fost „sub orice critică”, nu putem decât să lăudăm flerul cititorilor. Care oricum trec de la lege la politică şi acuză jurnaliste de fel de fel de lucruri.
Dar, ca să fim corecţi, să cităm ce l-a (i-a?) interesat mai mult pe cititor(i), pentru că scrisoarea e redactată la persoana întâi şi semnată la dublu: „au strecurat adevărul cum că nu toţi banii de şcolarizare îi papă puşcăriaşul, ci puşcăria… dar l-au strecurat atât de bine, de-l înţelege numai cel care citeşte atent şi temeinic articolul…”
„Un puşcăriaş ia în mână, ATENŢIE, doar în jur de cinci sute de lei vechi, lunar, în lunile de şcoală. Îşi cumpără câteva ţigări de la punctul comercial din incintă (punct de speculă - dar asta-i altă poveste)”.
Păi exact acest lucru l-am spus şi noi. Că grosul se duce la Penitenciar, în condiţiile în care profesorii sunt plătiţi de Învăţământ, iar şcolile de la sate nu primesc nici un ban pentru a ajuta neşcolarizaţii să revină la şcoală. Cât despre discriminare, folosirea, în exces, în scrisoare, a termenului de „puşcăriaş”, pe care ni-l reproşaţi nouă, nu vă susţine argumentaţia.
Despre Sfinţi şi nu numai
„Dacă Administraţia Naţională a Penitenciarelor a decis ca această sfântă zi (Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel), să fie şi ziua celor care muncesc în sistem, prilej cu care le urez şi eu un sincer la mulţi ani, este cu atât mai bine, deoarece nu contează de care parte a gratiilor stai, vieţuieşti în acelaşi mediu gri şi, diferenţiind, funcţionarii având la această vieţuire, răspundere majoră”, ne scrie Valeriu Barbu.
După aceea ne enumeră acţiunile organizate cu acest prilej, despre care am scris şi noi, acuzând-o însă pe semnatara materialului că lasă impresia că în penitenciar „stăpâneşte cel închis pe cel care munceşte, pe funcţionarul statului, lasă impresia că noi nuntim, că trăim într-un huzur plutind în euforie şi splendoare, rupţi de necazurile crizei”.
E cam mult spus. Mai ales că unii dintre colegii dumneavoastră ne-au scris tocmai pentru a ne explica sensul sărbătorii ca fiind una destinată exclusiv celor privaţi de libertate şi nu funcţionarilor plătiţi să-i păzească. Şi s-au plâns de participarea redusă la manifestări.
În ce priveşte condiţiile, s-ar putea ca jurnalistul, plimbat pe la sate şi prin margini insalubre de oraş să fi văzut locuri mult mai sărace decât cel în care sunteţi obligat să staţi dumneavoastră. Cât despre vizită, ea a existat.
În loc de concluzii
E posibil ca şi noi să greşim. E la fel de posibil ca sensibilitatea dumneavoastră să fie lezată în primul rând de condiţiile în care sunteţi obligaţi să trăiţi, privaţi de libertate. Nu intenţionăm nici să vă discriminăm, nici să vă jignim.
Dar nici nu ne putem lăsa jigniţi. Fiecare trebuie să răspundă pentru faptele sale. Noi asta am făcut.
Vă invităm să faceţi, civilizat, acelaşi lucru, fără a ne răstălmăci nici cuvintele, nici intenţiile.
