Florin Radu

Florin Radu

Oțelul a adus un fost campion

Marți, 04 August 2020 06:30 | Publicat în SPORT
SC Oțelul Galați a reușit să-l transfere pe mijlocașul Ionuț Neagu, ultima oară la Cherno More Varna, în Bulgaria. Neagu este un jucător cunoscut publicului gălățean, fiind unul dintre campionii din 2011. În vârstă de 30 de ani, Neagu a ales să revină la Galați pentru a pune umărul la promovarea Oțelului în Liga a II-a. Neagu a fost alături de proiectul SC Oțelul încă de la început, prin înscrierea ca membru socios al clubului. Este al cincilea transfer reușit de Oțe ...

Hagi nu va mai antrena Viitorul

Luni, 03 August 2020 18:45 | Publicat în SPORT
Gheorghe Hagi a făcut un anunț surprinzător, prin intermediul unui comunicat de presă, în care își anunță demisia din funcția de manager tehnic de la FC Viitorul. Acesta a precizat că va rămâne în cadrul clubului, dar se va ocupa de Academia de Copii și Juniori, din postura de coordonator tehnic. Gheorghe Hagi a reușit să câștige toate cele trei trofee interne, titlul, Cupa României și Supercupa, alături de FC Viitorul ca antrenor, în cei șase ani pe care i-a petrecut pe ...

Se cunosc echipele promovate în Liga I

Luni, 03 August 2020 11:00 | Publicat în SPORT
UTA și FC Argeș au reușit să obțină promovarea directă în Liga I, ca urmare a rezultatului de egalitate dintre cele două echipe, scor 1-1, coroborat cu celelalte scoruri înregistrate în ultima etapă din play-off-ul ligii secunde. Locul 3 a fost obținut de către CS Mioveni, care va juca baraj cu una dintre echipele din Liga I. Formația pregătită de Claudiu Niculescu ar fi obținut promovarea dacă reușea să scoată măcar un egal cu Petrolul (1-2). În cel de-al treilea meci al ...

Stoian și-a prelungit contractul cu Oțelul

Luni, 03 August 2020 03:00 | Publicat în SPORT
După patru transferuri reușite până în prezent de către oficialii Oțelului, gruparea gălățeană a reușit să ajungă la un numitor comun pentru prelungirea contractului cu Cosmin Stoian. Jucătorului de bandă dreapta îi expirase vechea înțelegere odată cu încheierea sezonului 2019-2020. În vârstă de 25 de ani, Stoian este gălățean și a crescut la Centrul de Copii și Juniori al Oțelului. A debutat în prima ligă pentru FC Oțelul, iar apoi, după desființarea clubului, ...

BASCHET | Primul străin transferat de CSM Galați

Luni, 03 August 2020 03:00 | Publicat în SPORT
CSM Galați a reușit primul transfer al unui jucător străin înaintea sezonului 2020-2021. Este vorba despre Maksim Sturanovici, un pivot muntenegrean în vârstă de 32 de ani. El măsoară 2,11 metri înălțime și vine după un sezon de pauză, cauzat de o accidentare. Înaintea acestei pauze, Sturanovici avea o cotă foarte bună, evoluând în prima grupă valorică a Ligii Naționale de baschet masculin, la BCM Pitești. Gruparea piteșteană era pregătită atunci chiar de Florin Nini ...

Adversar cu coronavirus pentru Avântul Valea Mărului

Sâmbătă, 01 August 2020 06:00 | Publicat în SPORT
Reprezentanta județului Galați, care ar trebui să joace astăzi primul meci din cadrul turneului de promovare, ar avea de înfruntat o echipă la care au fost testați pozitiv la coronavirus șase jucători din lot. Avântul Valea Mărului și Victoria Gugești ar fi trebuit să dispute în această după-amiază primul meci din grupa de promovare în Liga a III-a, însă șansele ca această partidă să se mai dispute tind către zero. Formația din Vrancea a anunțat că șase membri ai ...

Ultima etapă din play-off la Liga a II-a

Sâmbătă, 01 August 2020 15:00 | Publicat în SPORT
Faza de play-off a Ligii a II-a, prin care Federația Română de Fotbal a decis să fie stabilite echipele promovate, a ajuns la ultima etapă. Duminică, de la ora 18:30, se vor juca toate cele trei partide: FC Argeș - UTA, CS Mioveni - Petrolul și Rapid - Turris T. Măgurele. Dintre cele şase echipe, Petrolul nu mai are șanse nici măcar pentru locul al treilea, care duce la baraj. Promovează primele două clasate, iar echipa de pe 3 va juca baraj cu una dintre echipele din Liga I. ...

Pilot de Formula 1, pozitiv la coronavirus

Vineri, 31 Iulie 2020 19:30 | Publicat în SPORT
Pilotul de curse Sergio Perez (Racing Point) a fost testat pozitiv înaintea cursei de la Silverstone, programată la acest sfârșit de săptămână. Mai întâi, rezultatul testului a fost neconcludent, iar la al doilea test a fost pozitiv. Deși se simte bine și nu prezintă simptome grave, Perez a fost plasat în izolare și va rata cursa din cadrul Grand Prixului Marii Britanii, de pe circuitul de la Silverstone. Locul său în cursă va fi luat de Esteban Gutierrez sau Stoffel Vandoorne ...

HOCHEI | Țapu și Berdilă continuă la CSM Galați

Sâmbătă, 01 August 2020 00:00 | Publicat în SPORT
Echipa de hochei CSM Galați a reușit să ajungă la o înțelegere cu Ciprian Țapu (29 de ani) și Cătălin Berdilă (27 de ani) pentru a semna noi contracte valabile pentru sezonul 2020-2021. De menționat faptul că ambii hocheiști sunt născuți la Galați, ceea ce reprezintă un atu, mai ales pentru fanii formației gălățene. CSM Galați continuă seria negocierilor cu mai mulți sportivi pentru formarea lotului, în vederea sezonului următor. ...

Începe Campionatul Mondial de snooker

Vineri, 31 Iulie 2020 02:00 | Publicat în SPORT
Campionatul Mondial de Snooker debutează astăzi cu faza primului tur, la care participă 32 de jucători. Marele premiu pentru câștigător este în valoare de 500.000 de lire sterline. Până acum s-au disputat meciuri în calificări, iar marile surprize au fost reprezentate de eliminările timpurii ale unor jucători consacrați precum Joe Perry sau Graeme Dott. Campionatul Mondial de snooker, ce se va încheia pe 16 august, se dispută în Marea Britanie, la Sheffield. ...
Pagina 246 din 254