* Bisericile salvate cu duhul inteligenţei
„Pământul acesta al nostru este pământ depus de vânt, să ştiţi dumneavoastră. Loessul de Galaţi e adus de vânt, nu de apă. Şi la Brăila, la fel. Şi de aceea pământul aici este ca un burete…” Este poezia cercetării pământului, aşa cum ne-a dezvăluit-o inginera Margareta Bălan, singurul expert-verificator atestat pentru terenuri de fundaţie într-un oraş ca o Veneţie de pământ, care nu se scufundă în mare, ci în sol…
Să te rogi într-un contur de biserică…
În viaţa unui specialist într-un domeniu tehnic nu se poate să nu apară şi Dumnezeu. De la multe biserici salvate de la năruire, doamna Bălan a primit în dar foarte frumoase icoane: bunătatea se răsplăteşte cu frumos... „Eu nu iau bani de la biserici. Duc şi eu din când în când câte un pomelnic…”
Pentru o biserică a lucrat şi peste Prut. „Am lucrat şi în Basarabia. M-am dus acolo cu episcopul Casian. Am făcut studii geo şi am executat până la nivelul fundaţiei o biserică în Slobozia Mare. Atunci când ne-au luat Basarabia, biserica de acolo a fost dărâmată. Când am trasat pe pământ cum o să fie biserica, lumea a şi intrat acolo, stătea numai între linii, şi dumnealui a făcut o slujbă atunci…”
Cărămidă bolnavă
Dna Bălan are şi o icoană a Sfântului Gheorghe: este povestea unei salvări. La mijloc a fost cărămida portocalie, de Italia, de la temelia unei biserici brăilene pe care o găsim şi la Galaţi, în hrubele de sub oraş.…
„Culoarea asta oranj am întâlnit-o şi la Biserica Sf. Gheorghe din Brăila… M-a rugat dl Coşovliu să-i ajut, căci preoţilor li se ceruse 52 de milioane ca să le facă nişte foraje - de unde să aibă biserica atâţia bani?! Am mers, am făcut două foraje de doi ţoli. Am constatat că terenul era uscat.
Ştiam că e teren uscat, pentru că tot eu făcusem studiile geo pentru blocurile din dreapta şi din stânga bisericii şi am bătut acolo piloţi de pământ… Ce credeţi că era de vină că se lăsa biserica? Tocmai cărămida aceasta galbenă, care avea parcă firicele de cuarţ. Mi-am zis că ar putea avea o ciupercă.
Dl Coşovliu mi-a spus: <> şi toţi m-au luat peste picior, că aşa e atunci când eşti femeie. Dar eu sunt o fire luptătoare, aşa am fost toată viaţa mea. M-am ţinut tare şi am trimis cărămida la Bucureşti. Şi mi-a venit răspunsul că da, are o ciupercă, datorită conţinutului acestei cărămizi.
Cărămida asta, care se mânca, a fost apoi înlocuită la baza bisericii, care astfel a fost salvată. Mai găsisem şi într-o comună lângă Brăila un fenomen asemănător, cu acelaşi tip de cărămidă, dar n-am ştiut atunci ce să fac…”
„Tovarăşe episcop”
Şi altă poveste, cea a salvării unei biserici din centrul Brăilei, fostă moschee, are acum haz, deşi frica era şefă pe atunci! „Era episcop Antim Nica… Într-o zi, mă cheamă dl director Teodorescu, directorul meu [la Institutul de Proiectări Judeţene] şi-mi spune: <
Eu nu vorbisem în viaţa mea cu un episcop şi i-am zis <>, iar directorul meu a început să râdă… Episcopia mi-a trimis un ZIM, o maşină neagră [cu şase locuri]. Ajungem la Brăila, în parc. Era să leşin de frică. Erau vreo 16 preoţi şi vreo patru inşi din ăia <>. Îi cunoşteai imediat: altă ţinută, altă privire… Mi-am dat seama imediat că este un atentat: se dăduse drumul la gurile de apă peste noapte şi intrarea în biserică se strâmbase…”
Interlocutoarea noastră ne-a povestit în continuare despre bătrânul constructor de hrube care a dus secretul moştenit al galeriilor în mormânt, despre hoţii de cai care le foloseau şi despre vechiul şanţ de apărare al oraşului. Dar despre asta, într-un alt articol.
