Evaluaţi acest articol
(6 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Duminică, 22 iulie: Palatul Patriarhiei, clădire a fostului Parlament unicameral, dublat sub Cuza, Camera unde, în 24 ianuarie 1859, Cuza al nostru a fost votat unanim domn al ţărilor române, era asediată de Armată! Chiar de ziua patriarhului Daniel. Sub un soare arzător, militari români în uniformele Primului Război Mondial, comandaţi de un colonel, cu o soră medicală şi… operatori video, comandaţi de o regizoare, au fost fotografiaţi cu poftă de turişti români şi străini.

„Cartierul general” al echipei de filmare era în aceeaşi curte: televiziunea „Trinitas”, care face parte din Centrul de Presă Basilica al Patriarhiei Române, alături de Radio Trinitas şi Ziarul „Lumina”, promotoare a unei Românii credincioase în Dumnezeu. Acum, îi filmau pe cei care interpretau, cu speranţă într-un viitor demn, de fapt rolurile soldaţilor de acum un veac, cu credinţă în Rege şi Ţară: membri ai Asociaţiei Tradiţia Militară (ATM) – cea mai veche asociaţie de reconstituire istorico-militară din ţară, recunoscută internaţional, cu acţiuni în ţară şi în Europa! Asociație care „a avut onoarea de a fi singurul detaşament de civili participant la parada militară de 1 Decembrie”, trecând pe sub Arcul de Triumf – citeam pe site-ul ATM.
Tineri – unii nici n-au apucat să facă serviciul militar, înainte să nu mai fie obligatoriu – vârstnici, chiar şi copii, vin complet echipaţi, cu arme la pachet, cu moletiere şi căşti Adrian în sac, din Capitală şi din restul ţării. Printre ei, au „luptat”, pe caldarâmul patriarhal, dar şi, apoi, pe brazda câmpului sau în pădurea deasă, şi o mână de entuziaşti din Galaţi şi Brăila, care au dat o mână de ajutor la o ilustrare vie pentru un viitor film documentar al studioului de la Trinitas.
Am avut îngăduinţa de a mă strecura printre soldaţi, ca o imitaţie de vechi jurnalist de front, îndurând – pentru documentare! –, dacă nu flăcările armelor, măcar pe cele ale soarelui, iar apoi, într-un salvat rest al vechilor codri ai Vlăsiei – în comuna Comuna Săbăreni, lângă Bucureşti – , vărsându-mi sânge alături de ei, la propriu, din pricina unor inamici ţânţari neprevăzuţi în proiect. Măcar eu n-am avut de cărat o raniţă-n spate, şi nici de purtat arma grea, ori casca încinsă, din metal, și n-am fost încheiat la copcă.
Un puşti bucureştean care abia a terminat clasa a patra a „luptat” însă neobosit alături de noi, fără să crâcnească, iar puşca era mai grea pentru umerii săi! S-a prezentat scurt, milităreşte: „Ştefan”. Cel Mic, nu cel Mare, dar mai e loc… Aflu că bunicul său a fost militar de carieră, dar ceea ce l-a atras a fost instrucţia ATM, „furată” prin geamul clasei de la şcoala sa.  La despărţire, avea să ne strângem încheieturile în salutul roman practicat la ATM. E prieten cu echipa de la Dunărea de Jos, bine sudată în bătălii: lider e col (r) Adrian Tăbăcaru (gălăţean cu prenume precum casca franceză, el a avut în portbagaj uniforma lui Berthelot, dar preferă să slujească imaginea Soldatului; un operator a interpretat… partea de sus a generalului frânc). Cristina Alexandru, elevă Colegiul „C. Negri”, e deja şi instructor de dans într-o comună gălăţeană: ea aprofundează Istoria vie, trăită pe loc, în uniformă. Alteori este infanterist, ori de la Marina debarcată. Tacticosul Lucian Pleşa, poliţist gălăţean şi fost bibliotecar, a trebuit să-şi ascundă ochelarii – moderni! Mie mi s-a „retras” decoraţia purtată – e interbelică. Gălăţeanul Teodor Bolea, membru al Asociaţiei Culturale „Tomis” – Constanţa, activ însă în ATM la Dunăre, e nedespărţit de sabia sa veche de-un veac, sabie cu draci, de la tăişul impecabil al căreia are câteva cicatrice. Seminaristul Ionuţ Vorovei e mereu senin şi sare în ajutor. Din Brăila, bijutierul  Virgil Tudor, care şi-a molipsit și el de tradiţie fiul, se pricepe să reproducă la perfecţie paftale şi decoraţii cu patină. O familie!
Ca jurnalist, fie şi de front, stau deoparte şi privesc. Înainte de luptă, aud: ”Pentru rugăciune, descoperiţi!”, ordonă “colonelul”.  „Rostiţi după mine!” Şi soldaţii repetă rugăciunea după comandant – se roagă… şi pentru inamic, cât suflet poate încăpea aici! „Nu da inamicilor noştri după faptele lor, ci, după îndurarea Ta, întoarce-i! Înconjoară cu sfinţii Tăi îngeri pe Regele nostru, Binecuvântează-i oastea şi poporul!”
În pădure, salturi înainte, culcat, atac la baionetă. Cadre fotografiate, atacuri filmate, cu multe “duble” trase. Năduşală. Baionete reale, ascuţite, spintecarea trebuie doar să pară reală. Şi “cineva” trebuie “să moară”. “Glad, tu mori!” – îl desemnează pe excelentul mânuitor de sabie chiar tatăl său, inginerul Mircea Emilian Stoica, preşedintele ATM, acum în rol de colonel. De obicei, îi însoţeşte şi fiica, “soldat” Antonia, dar acum ea învaţă pentru examen. Sora medicală nu îl poate salva pe tânăr! Un târgoviştean, colonel (adevărat) trebuie să raporteze pierderile, învârtind la “râşniţa” telefonului de campanie, cu pâlnie: “Omida către Ţînţaru, raportez…”
Am fost martor ocular, prin anii ´80, şi războiului din Angola, dar nu mi-a curs niciodată atâta sânge cât mi-a curs duminică, în codrii Vlăsiei, notând cu plumbul meu în carnet… Dar a meritat! Am putut să vă povestesc acum.

 

Citit 1957 ori Ultima modificare Luni, 06 August 2018 00:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.