Despre alocuţiune şi statutul ei de personaj de poveste

Despre alocuţiune şi statutul ei de personaj de poveste
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Există în ÎMPĂRĂȚIA LIMBII ROMÂNE o domniță din neamul SUBSTANTIVELOR care este cunoscută pentru harul ei de-a nu se lungi niciodată cu vorba. Venită pe meleagurile noastre din frumoasa ÎMPĂRĂȚIE A LIMBII FRANCEZE, domnița ALOCUȚIUNE, căci despre ea e vorba, este foarte riguroasă și precisă în exprimare. Și scurtă. Probabil l-a citit și ea pe Caragiale.

Poate domnița noastră ilustrează cel mai bine legătura dintre gândire și și vorbire.

Ca mulți alții din împărăție și ea suferă de o boală, pleonasmul pe numele ei. Domnița a explicat de multe ori că ea înseamnă "scurtă cuvântare" și, vă dați seama ușor, sub nicio formă nu poate să fie însoțită de adjectivul "scurt (ă)": alocuțiune scurtă!

Din fericire s-a găsit și tratamentul pentru suferința ei: numeroșii vorbitori ai LIMBII ROMÂNE care știu ce înseamnă și care nu o alătură adjectivului "scurt (ă)".

Am ținut o alocuțiune în fața voastră și am pledat pentru drepturile cuvintelor de a fi folosite corect!

Aţi înţeles? Ei bine, ar trebui să ştiţi că în limba română există şi locuţiuni verbale. Ce sunt acestea? Locuţiunile verbale sunt grupuri de cuvinte, în care se află obligatoriu un verb, cu poziţie fixă, care alcătuiesc un tot cu sens unitar, echivalente în majoritatea cazurilor cu un verb simplu. Deci, a nu se confunda cu alocuţiunea, care e o cuvântare scurtă. Un discurs, dacă vreţi!

Verbul care intră în componenţa locuţiunii verbale are rolul gramatical de a preciza modul, timpul, numărul şi persoana acţiunii, iar celălalt cuvânt (substantiv, numeral, adverb) dă, de obicei, sensul locuţiunii.

Când, în analiza gramaticală, se întâlnesc locuţiuni verbale, trebuie ştiut că funcţia sintactică a acestora este de predicat verbal şi că analiza morfologică nu i se aplică decât verbului.

Verbele care intră în structura locuţiunilor verbale (a da, a face, a lua, a duce, a aduce, a băga etc) sunt instrumente lexicale sau auxiliare lexicale. Există locuţiuni care sunt echivalente cu un verb însoţit de o complinire: a băga de seamă (a observa, a fi atent); a băga în seamă (a acorda atenţie).

Ne mai auzim şi săptămâna viitoare!

Citit 2203 ori Ultima modificare Joi, 18 Octombrie 2018 18:02

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.