Odată cu trecerea Crăciunului, punctul culminant al sărbătorilor de iarnă este prilejuit de apropierea Anului Nou. Obişnuim astăzi să percepem mai degrabă apropierea sfârşitului de an, în vreme ce, în lumea tradițională a satului, oamenii aşteptau cu nerăbdare mai ales începutul unui nou an, perioadă pentru care se pregăteau cu entuziasm în săptămânile dinainte. Chiar dacă şi-au pierdut o parte din semnificațiile de odinioară, tradițiile de sfârşit de an care s-au perpetuat de-a lungul timpului continuă să ne încânte prin sunet, culoare şi joc.
Conform datinilor, perioada dintre Crăciun şi Anul Nou este momentul în care se merge cu Capra. Alături de acest obicei, în zona Galaţiului, la fel ca în restul Moldovei, popular este şi Ursul. Tradiţiile variază însă, odată ce ne îndreptăm spre alte zone ale ţării. În Hunedoara, spre exemplu, se merge cu Cerbul. Din punct de vedere etnografic, se consideră că dansul cu capra de lemn ne-ar fi rămas moştenire din timpul sărbătorile arhaice, precreştine, destinate renaşterii unei divinităţi păgâne. Dansul Caprei avea însă şi o funcţie de fertilitate.
"Unele obiceiuri vechi s-au pierdut, pe parcursul vremii, însă altele au trecut proba timpului. Spre exemplu, se ştie că cei care veneau cu Capra nu erau ţinuţi doar în gospodărie, ci erau primiţi şi în casă. Un obicei interesant era acela ca în familiile tinere fără copii Capra să intre în casă, alături de ţigan şi ţigancă. Acolo unde acest ritual avea loc, se ştia că se va naşte un copil în anul care va veni. Vedem, astfel, că era îndeplinită tot o funcţie de fertilitate. Obiceiul avea şi un oarecare trimitere spre sexualitate, fiind denumit tăvălirea gazdei", a explicat, pentru ”Viața liberă”, folcloristul Paul Buţa.
În multe cazuri, Biserica interzicea, mai ales declarativ, astfel de obiceiuri. De aceea, gospodarii care mergeau cu Capra se duceau apoi la biserică, unde se mărturiseau şi primeau un canon, nu însă foarte greu. Se încerca astfel o asumare a continuităţii tradiţiilor, dar şi o respectare a tradiţiilor creştine.
Pe de altă parte, dansul Ursului are mai degrabă conotaţii de purificare a pământului. În mod tradiţional, un tânăr se îmbrăca în blană de urs şi dansa, condus fiind de ursarii care băteau toba şi ţipau la el "Joacă bine, măi Martine,/Că-ţi dau pâine cu măsline".
Pluguşorul, obicei agrar
Un alt obicei foarte popular în această perioadă este Pluguşorul sau Plugul, o tradiție prin excelenţă agrară. Asemănător cu Colindul din Ajunul Crăciunului, Plugul este mai zgomotos, fiind mai teatral. Urările de Anul Nou accentuează munca depusă de gospodar, peste an, pentru obţinerea pâinii de toate zilele. De la o zonă la alta, diferă şi parte dintre obiceiurile care dau specificul umblatului cu Plugul. Prin unele locuri, cu Pluguşorul umblă copiii, iar prin altele mai mult adolescenţii sau bărbaţii în putere. În prezent, urătorii vin în grupuri de câte doi sau trei.
În vechime, ceata de urători era mai mare, motiv pentru care avea nevoie şi de un vătaf care s-o conducă. Urătorii aduceau cu ei şi un plug (de aici şi motivul pentru care urările purtau numele utilajului agricol - n.r.), ornat cu şervete sau hârtie şi pe care uneori stătea şi un brad. Cu timpul, locul plugului a fost luat de buhai, un instrument muzical popular format dintr-o putinică cu fundul de piele, prin care trece un smoc de păr de cal, care se trage cu degetele umezite, producând astfel un sunet asemănător cu mugetul unui taur. Parte dintre urători pocneau din bice, în timpul urărilor, pentru a speria anul cel vechi şi a-i face loc celui nou. În schimbul urărilor, ceata primea de la gospodarii pe la casele cărora treceau colaci, fructe sau cârnaţi şi nu bani, aşa cum se obişnuieşte astăzi.
Obiceiul Semănatului
Obiceiurile de sfârşit de an pot fi înţeles mai bine dacă ţinem seama de faptul că ele trebuie să urmeze într-o ordine anume. Astfel, tradiţia Semănatului o continuă pe cea a Pluguşorului. Este treaba copiilor, iar gospodarii aşteaptă să fie "semănaţi" în dimineaţa primei zile din an, când cei mici aruncă seminţe de grâu sau boabe de orez peste oameni, urându-le tuturor un An Nou bun. Primesc, în schimb, covrigi şi fructe sau bani. Funcţia Semănatului este evident una de belşug, gospodarii considerând că, dacă erau "semănaţi" de copii, vor avea parte de recolte bogate în anul care abia începea. Era important ca cei care "semănau" să fie copii, deoarece se considera că doar aceştia sunt puri, o condiţie fără de care Semănatul nu avea efect.
O baghetă magică pentru belşug
Un alt obicei de Anul Nou, umblatul cu Sorcova reprezintă bucuria copiilor, care poartă o crenguţă înmugurită de copac sau o sorcovă confecţionată dintr-un băţ în jurul căruia s-au împletit flori de hârtie colorată. Numele de sorcovă vine de la cuvântul bulgar "surov" (verde fraged), aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă odinioară dintr-un arbore. Înclinată de mai multe ori în direcţia unei anumite persoane, Sorcova joacă întrucâtva rolul unei baghete magice, înzestrată cu capacitatea de a transmite vigoare şi tinereţe celui vizat. Textul urării, care aminteşte de o vrajă, nu face decât să întărească efectul mişcării sorcovei. "Să trăiţi/ Să-nfloriţi/ ca merii,/ ca perii,/ În mijlocul verii".
Sorcovitul era destinat dimineţii de 1 ianuarie, iar în locul beţelor înfăşurate în hârtie colorată, copiii alegeau cel mai adesea ramuri de măr, puse în apă încă de la Moş Nicolae. În unele cazuri, crengile stăteau în apă, la geam, încă de la Sfântul Andrei, având astfel timp suficient să înflorească până la Sfântul Vasile. Era simbolizată astfel înflorirea crengilor de măr, tot o trimitere către urările de belşug pentru noul an.
De Sfântul Vasile, cerul se deschide
În mod tradiţional, se spune că, în noaptea de Sfântul Vasile, cerul se deschide de trei ori pentru câte o clipă. De asemenea, se spune că pe Iisus Hristos îl cheamă Vasile: s-a născut de Crăciun, iar la o săptămână, de Sfântul Vasile, a fost botezat în legea veche şi a primit numele Vasile. Numele Hristos (creştin) i-a fost pus la vârsta de 30 de ani, când a fost botezat. În tradiţia populară se spune că Sfântul Vasile s-a rugat de Dumnezeu să-i dea o zi, iar Domnul i-a dat cea dintâi zi din an.
