V-aţi întrebat vreodată de ce dau atâţia oameni cu subsemnatul în fiecare zi? Ştiţi discursul amuzant şi simpatic, aşa cum îl cred cei care îl folosesc, în care oamenii vorbesc despre ei la persoana a treia? De exemplu, "subsemnatul va face cutare lucru" sau "subsemnatul te sună când ajunge". Corect este, evident, "eu te sun când ajung" sau "eu voi face cutare lucru". De ce este folosită vorbirea la persoana a treia nu am înţeles niciodată, indiferent de context. Dar ce înseamnă "subsemnatul"? Conform DEX, este semnatarul unei cereri care își indică numele în introducerea cererii sale. Aşadar, nimic despre vorbirea la persoana a treia.
Subsemnatul este o formulă specifică stilului administrativ, juridic, şi se foloseşte mai mult prin cereri scrise. De exemplu, "subsemnatul, vă rog să îmi aprobaţi această cerere". Şi, chiar dacă sună bizar, acordul este complet firesc, deoarece structura este "EU, subsemnatul, vă rog să îmi aprobaţi această cerere". Asta deşi unora li se induce, incorect, impresia că acordul ar trebui făcut la persoana a treia.
Corect este să spunem (scriem), de exemplu: Subsemnatul Ionescu Dragoş, domiciliat…, cu funcţia… declar/solicit etc., adica utilizând verbul (declar/solicit etc.) la persoana întâi, singular, deoarece substantivul subsemnatul are o valoare referenţială (este echivalent cu pronumele personal, de persoana întâi, singular - eu) realizându-se un acord după înţeles. Mai mult, subsemnatul este un calc lingvistic (o copiere a structurii unui cuvânt dintr-o altă limbă, traducându-se elementele componente) după franţuzescul soussigner, în care sub- (traducerea lui sous) este un element de compunere care indică, în acest caz, o ierarhie inferioară în raport cu alta de acelaşi tip. Acordul la persoana întâi, singular, este justificat şi de prezenţa obligatorie a numelui celui care semnează: Subsemnatul, Ionescu Dragoş, domiciliat… vă rog să aprobaţi... etc.
