Balans
Este a treia oară – a câta? A TREIA! – anul acesta, când mă împotmolesc cu maşina. Apropo, daţi UCC-ul înapoi siderurgiştilor, împuţiţi, vă rog, Galaţiul cu poluare, faceţi ceva cu nemernica aia de încălzire globală, că eu una sunt sătulă de atâta natural şi zăpadă, de zici că suntem într-o fantezie „Hustler” din care mai lipsesc doar renii în tanga şi focile nude de la polul îngheţat.
Revin şi zic: am rămas iar blocată. Cauciucurile mele de iarnă nu au vrut să mai facă hop înapoi, peste valul de gheaţă de care trecuseră cu nonşalanţă. Logănelul urla, sărăcul, din toate puterile, eu ţineam regulamentar volanul drept, încercam balans, ambreiaj, marşarier, treapta întâi, nimic.
Mă balansam ca un autist în sala de aşteptare şi atât. Nici gând să cobor din maşină să cer ajutor - ce dracu’, nici măcar nu eram machiată.
Incompatibilitate
Fără să mă panichez – ce rost ar fi avut? Doar nu mă vedea nimeni – am continuat să mă dau huţa, ambalând din când motorul, că poate-poate. Un deştept de nene a încercat marea cu degetul şi s-a împins – nesolicitat! – în capota din faţă.
Cu aerul că a scăpat ceva din buzunar, s-a cărat după două opinteli, când a văzut că nu poate să facă nimic. L-am ignorat şi m-a ignorat. Eram amândoi ca incompatibilitatea dintre ren şi focă – nici unuia nu-i foloseau defectele ceiluilalt.
Murdar
Recunosc, pentru o secundă mi-a trecut prin cap. A fost hidos, mă simţeam la fel de murdară ca atunci când mi s-a propus, prin facultate, să încerc nişte droguri slinoase - e o chestie că traficanţii stau prost cu simţul estetic! Dar am rezistat şi atunci, am rezistat şi acum – când, preţ de o clipire, m-am gândit – ce oroare! – să cer ajutorul.
Nu ştiu care erau raţiunile care mă opreau să dau cel mai mic telefon, să-mi sun iubitul, prietenii, să alertez 112, să concep testamentul, mă rog, să fac tot ce face un om în cazuri de forţă majoră. Mie mi-era doar foame.
„Tati, tati, pufuleţi!”
Urmăream în toate retrovizoarele mişcarea străzii. Treceau maşinile ca toate alea – una nu oprea, deşi am văzut gesturi evidente de ilariate gen „Bă, femeie la volan. S-a blocat. Hăhăhă!”. Ei, cum să dai satisfacţie mutantului – şi câţi erau ca el! – şi să ieşi la cerut ajutorul?
Am preferat demnitatea nefolositoare până când, minune… La braţ cu neveste şi ţipând la două ploade care păreau indecise dacă să-şi mănânce acadelele sau să încerce nişte pufuleţi apetisanţi de pe jos, doi tipi nu au putut ignora urletele Logănelului. Şi-au parcat soaţele pe partea cea mai sigură de trotuar, au îndepărtat copiii de ispită şi au trecut la împins maşina.
În trei secunde le mulţumeam cu semnul lui Buda - cu mâinile adunate a rugăciune - şi un zâmbet cât cutia de viteze. Cei doi au râs la mine, ne-am făcut toţi cu mâna, copiii au şterpelit pufuleţii şi duşi am fost.
Pro-control
M-aş premia şi i-aş premia pe toţi cei care sunt suficienţi de egoişti cu timpul lor şi obsedaţi de control încât să îşi pună problema eficienţei ajutorului. Fără prea multă curte, aluzii sau implorări. Doar afişând o compatibilitate evidentă şi oarecum pornografică, ca între ursul şi ursoaica polară…
