* Nu merit! …ăăă, ce ziceam? *
E vreo năpastă amoroso-bălţată care ni se întâmplă şi nu merităm? Apare oare în viaţa noastră vreun meteorit cu cap de buhă masculină, pe care îl divinizăm aşa cum divinizează ţopăit aborigenii cei bălţaţi stâlpul totemic -, CHIAR de nicăieri?
Sau în momentele noastre de iubeală zicem că nu, soro, noi ştim cel mai bine – cap de ştiucă este iubirea vieţii noastre, ce dacă vorbeşte cu scuipaţi sau ne urăşte prietenele, noi să fim sănătoase, că femeile fac coadă la uşa mitocanului care le face capul tobă, nu la docentul educat, incapabil să ne chinuie corespunzător.
„Am auzit că…”
Cunoşteam o femeie care iubea de la vârstnică adolescenţă. Iubea e un fel de-a zice la te-sun,-mă-suni,-şi-dacă-nu-răspunde-nevastă-ta,-vin-la-cafea-şi-sex. Până la urmă a răspuns şi nevasta, iar fetelor atât le-a trebuit.
Timp de ţ’şpe ani cât a durat amorul stropit cu ajutoare financiare apărute de echinocţiu, solstiţiu şi vai,-iubi,-nu-mai-am-benzină, deci la capriciile domnului şi iubitului - ajutoare numai bune de făcut dependentă orice muiere cât de cât îndrăgostită şi de propria imagine din oglindă – amanta şi oficiala s-au întreţinut prin sms-uri, telefoane cu număr otrăvit şi anonim ca o fotografie-portret sau terţi binevoitori şi încântaţi să poştărească opiniile uneia despre cealaltă.
Una mai egală ca cealaltă
În continuarea subiectului amoros, iubita a umplut peturi de lacrimi şi a ratat la mustaţă internarea în câteva clinici ţuţ în universul mânecilor care se leagă la spate.
În clipele de luciditate zicea şi singură că, fată, proastă mai sunt, şi eu, şi ea, că el oricum umblă cu altele, porcul dracu’.
În final, după ce nevasta a zis că ei îi ajunge jumătate de avere, sublimul a zis că poate să-şi multiplice mai rapid bucata de păstrat, dacă nu-l ajută amanta la planificat finanţele.
Socotind în ani minus bani, cunoscutei mele i-a dat cu necunoscută şi felicitări pentru nevastă. Doar sex cu simulări mai găseşti, dar un alter ego cu puşculiţa plină, mai greu.
Ne, ne, ne
Sâmburele de adevăr este că nimic din ceea ce facem nu se lasă decât cu urmări meritate.
După cum nici altruism pur nu există, la fel de bine nu există nici ceva absolut neaşteptat, neanticipat, neprevăzut, neplanificat şi mai ales nemeritat.
Clipim des la coada la pâine şi ne bucurăm când fugim cu două minute mai devreme decât restul proastelor, cu un covrig fierbinte între de’şte.
După care povestim şocate că taţo, mârlanul de la brutărie mi-a cerut numărul de telefon şi mi-a zis că stă aproape, eu acuma de unde mai cumpăr pâine?!
Şşşş, că deranjăm iaurtul
Să ne văităm, aşadar, de grija, drobului de pe sobă? Să suflăm şi în iaurt?!
Da’ de unde, parcă haosul mai are haz dacă nu ni-l pironim singure la gât. Important e că până o păţim, avem aşa de mult timp să ne trezim, încât aproape că nu merită să ne batem capul că ne trece viaţa, fată, şi n-avem bani de botox.
