Fiica lui Mădălin Voicu, însărcinată pentru prima oară

Fiica lui Mădălin Voicu, însărcinată pentru prima oară
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Ioana Voicu, fiica lui Mădălin Voicu, este însărcinată! Este prima sarcină a tinerei, iar viitoarea mămică este cea care a făcut anunţul. Politicianul va fi bunic peste doar câteva luni, pentru că sarcina este deja înaintată.

Fiica lui Mădălin Voicu este însărcinată pentru prima dată. Ioana Voicu va deveni mămică în luna mai, ea fiind deja în cea de-a șasea lună de sarcină. Tânăra a dat vestea și a dezvăluit sexul, dar și numele bebelușului.

Ioana a ales să țină sarcina secretă în primele şase luni, pentru că a avut parte de complicații în prima parte. Se pare că nu a fost vorba despre ceva foarte grav, iar acum se declară mult mai liniștită. "A fost o sarcină cu mici urcușuri şi coborâșuri... De asta sunt puțin mai atentă. A fost ceva mai greu în primele patru luni. De asta am și făcut anunțul public abia acum, pentru că nu am vrut să se ştie până când nu eram eu ok psihic. Nu a fost ceva foarte rău, dar sentimentele sunt deja profunde din momentul în care rămâi însărcinată și ești mai grijulie față de copil, nu faţă de propria persoană. Am avut niște sperieturi", a mărturisit Ioana Voicu, pentru Antena Stars.

Sexul și numele bebelușului

Odată ce a decis să anunțe în mod public sarcina, fiica politicianului nu a mai avut rețineri nici în ceea ce privește sexul și numele copilului. Astfel, a dezvăluit că Mădălin Voicu va fi bunic de fată pentru prima dată, chiar dacă își dorea să aibă din nou un nepot. Iată ce nume a ales viitoarea mămică pentru fetița ei!

"Va fi taur, ca mine. Nici dacă îmi programam nu ieșea atât de bine. Voi naşte undeva până la jumătatea lui mai. Este fetiță! O va chema Annora. Am visat acest nume acum vreo trei ani. Mi-a plăcut foarte mult numele, am căutat să văd dacă există, când m-am trezit. Am zis că dacă o să am o fetiță așa o va chema. (...) Toată lumea este bucuroasă, entuziasmată, abia așteaptă. Și din gașca de prieteni sunt prima care o să dea startul. Tata era foarte sigur că este băiat și eu mă cert de trei ani cu el. Chiar și în direct am avut o dispută în care îi spuneam că eu când voi rămâne gravidă voi avea fată", a mai spus fiica lui Mădălin Voicu.

Citit 1691 ori Ultima modificare Duminică, 23 Ianuarie 2022 01:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.