Pe 31 martie 1878, primarul „comunei” Galaţi încă de la începutul istovitorului „Răsboi de Neatârnare” şi până în 1880, comerciantul Gheorghe P. Mantu (din iniţiativa acestui inimos primar a fost inaugurată Școala Secundară de Fete), scria cu mult curaj ministrului de Interne Mihail Kogălniceanu, cu mai multe mandate la Interne, fost ministru de Externe şi chiar premier, ferventul protector al menţinerii statutului de Porto-Franco pentru Galaţi.
Pe 3 martie, tocmai se isprăvise războiul ruso-turc, desfăşurat în Balcani şi în Caucaz, în care România adusese prea numeroase jertfe de sânge, ca aliat solicitat de Imperiul ţarist, însă România... pierdea, prin rapt tolerat şi de puterile europene, judeţele româneşti din Bugeacul ucrainean şi din sudul Basarabiei – Ismail, Cetatea Albă (Bolgrad) şi Cahul, primind în schimb Dobrogea, „ţară de piatră”, şi Delta Dunării! Mantu scrisese şi un alt raport, anterior, către ministrul de Externe – acelaşi Kogălniceanu, căruia V. A. Urechia îi cumpăra un bust, prima statuie din Galaţi, ridicată în Parcul Central, acum Parcul Eminescu.
Iată ce reclama primarul: comandantul armiei ruse de la Galaţi ceruse trei sedii pentru reşedinţele generalului Schulmann – şase odăi, generalului maior Duvillier de l´Isle Adam, desigur, militar francez de carieră, angajat la ruşi – cu patru odăi şi pentru „şeful ştabului”, colonel Nicoloff – cu două odăi şi câte o odaie pentru trei aghiotanți ai săi, una dintre case fiind destinată trăsurii şi armăsarilor generalului rus şi unei cancelarii. „Noi, având în vedere că această cerere este exorbitantă şi nedreaptă”, a reclamat Mantu, cerând ca imobilele, mai ales cele pentru cancelarii, să fie luate cu chirie de către „binevoitorul” ocupant rus „aliat”! Primarul era supărat că un comisar, reprezentantul român în Convenţia ruso-română din ´77, se oferise să îi găzduiască moca pe ştabii ruşi, pe spinarea gălăţenilor! Însă „locuitorii refuză cu desăvârşire a mai da cvartiruri”, anunţa Mantu, adăugând şi că ruşii însănătoşiţi în spitalele ruseşti de campanie de la Galaţi pretindeau Primăriei să le ofere „cvartiruri”, adică găzduire! Mai mult, Mantu ameninţa chiar cu demisia din funcţia de primar dacă nu ni se făcea dreptate!
Unde dai şi unde crapă: pe 29 iulie, un funcţionar rus, A. Remanenko, scria primarului gălăţean, în franceză, o dulce scrisoare... de mulţumire, în numele ţarului Imperiului Rus, care îi oferea primarului gălăţean înaltul ordin Crucea Sfântului Stanislav! Documentele sunt păstrate în arhiva serviciului judeţean Galaţi al Arhivelor Statului Galaţi.
Ruşii au vrut să cumpere Principatele de la turci!
În aprilie 1828, la Începutul Războiului Ruso-Turc (1828-1829) care avea să ne robească sub ocupanţii ruşi Galaţiul, dar şi restul Principatelor, Ţarul Nicolae I ceruse sultanului nici mai mult, nici mai puţin decât să le vândă Principatele Române pentru 36 de milioane franci aur, consemna Emanuel Bălan în revista “Historia”. Gurile Dunării fiind importante pentru ei tocmai pentru... a bloca pe fluviu navele comerciale britanice, turceşti ori franţuzeşti. Exportul mai ieftin al Galaţiului Porto-Franco, în detrimentul Odesei Porto-Franco (lucrurile se repetă acum, în sens invers, însă) a dus la ocuparea Ţărilor Române, Războiul Crimeei pornind practic de la chestiunea Galaţiului, după cum observa cercetătorul Tudose Tatu. Neinteresat de fluviul nostru, Napoleon I a intenţionat să cedeze Gurile Dunării Austriei...
Ţarul şi-a văzut moartea la Brăila!
Parcul Monument din Brăila a găzduit în secolul al XIX-lea un obelisc, astăzi dispărut. În vârful acestuia, crucea împungea, biruitoare, semiluna islamică... De fapt, Monumentul a fost ridicat în onoarea ţarului care era cât pe ce să moară atunci când în apropierea sa, în preajma viitorului Monument, a căzut un proiectil turcesc! La 21 mai 1828, ţarul Rusiei, Nicolae I, a fost prezent la asediul inexpugnabilei Cetăţi Brăila, construită de Imperiul Otoman între 1840 şi 1941, scrie pe site-ul braila-portal.ro. Pentru a-i convinge pe turci să se predea, ţarul a eliberat 25 de prizonieri turci, însă Soliman Paşa a replicat prin spânzurarea pe zidurile cetăţii a doi cazaci luaţi prizonieri. După câteva atacuri dure, zidurile au fost minate şi cetatea a căzut.
Nu mai puţin de 3.000 de salahori pe zi, aduşi din 12 judeţe valahe, au trudit la distrugerea zidurilor cetăţii, ordonată de învingătorii ruşi.
Cu tuneluri de refugiu subterane, obişnuite în epocă în întreaga Europă, Cetatea îşi luase măsuri de protecţie împotriva vreunei invazii imperiale ruse. Dar şi subpământul Galaţiului este împânzit de misterioase lungi galerii, numite popular „hrube”.
„Hrubele” gălăţene, construite sub ocupantul rus – o ipoteză plauzibilă
Regretatul istoric al Galaţilor Paul Păltănea opina, într-o discuţie cu mine, că materialul de construcţie a hrubelor ar fi fost cărămida trandafirie de Liverno, adusă ca lest în portul nostru de corăbiile italiene. Cărămida nu putea, însă, a se mula pe chila curbă a magaziilor şi, fragilă, risca să aducă pierderi transportatorilor. Care foloseau piatra de râu, pe care o lăsau la Galaţi (plătind serviciul nostru!) spre a încărca mărfuri de export românesc.
Am avut ocazia să explorez, ani la rând, o parte din aceste hrube care, după declaraţiile extraordinarului expert în stabilitatea solului, inginera Margareta Bălan, veneau, ramificându-se lateral şi în adâncime, de la Lacul Brateş şi până la Faleza Dunării – o ieşire fiind chiar în Parcul Eminescu. Experta a lăsat în urmă adevărate hărţi ale galeriilor şi a refăcut, cu vechi meşteri, o astfel de lucrare-model.
Unii comentatori de istorie susţin că inclusiv Brăila a avut astfel de tuneluri secrete, ca să se apere de turci, însă, aşa cum s-a văzut, raiaua turcească tocmai împotriva ruşilor luase măsuri extreme de apărare! La Galaţi, din contra, tocmai vreo invazie antirusească a Imperiului Otoman, care îşi întinsese stăpânirea peste Dunăre, la Zaclău, trebuia preîntâmpinată. Un stil arhitectonic unitar pe sub tot Galaţiul , întrerupte după zeci sau sute de metri de galerie prin zidărie modernă ori de prăbuşiri, contestă ipoteza existenţei doar a unor beciuri sau hrube! Forma specială a cărămizilor trandafirii trimite, avem să vedem în episoadele viitoare, la stilul de construcţie bizantin, cu exemple de la Sfânta Sofia din Constantinopol ori de la fundaţiile unor biserici din Kiev ori din Rusia medievală, începând cu secolul al XI-lea...
(Va urma)
Galaţii, când ruşii înhăţau tot şi se lingeau pe bot!
CITIȚI ȘI despre istoria gălăţeană din prag de secol XX
EXPLICAŢII FOTO:
1. Asediul Cetăţii Brăila – reconstituire grafică (foto: planiada.ro)
2. Una dintre „hărţile” „hrubelor”, trasate de ing. Bălan (foto: V. Cilincă)
3. O galerie întreruptă de construcţia actalului local al Primărie, poate şi de construcţia Prefecturii (foto: V. Cilincă)
4. Vechea zidărie bizantină de la Hagia Sofia din Istambul, prin mărime şi grosime pare o surioară a zidăriei din hrubele gălăţene
