* Dacă vrei să vezi cum e să stai pe acoperişul ţării, urci până la Bâlea Lac * Fără dar şi poate, senzaţia n-are rival în România * Acolo sus, dai mâna cu norii şi uiţi de taxe şi impozite *
Transfăgărăşan, number one!
A fost nevoie de prezenţa excentricilor realizatori ai emisiunii britanice „Top Gear”, show în care caii-putere sunt trimişi la „păscut” mii de kilometri în condiţii de maximă viteză, pentru a reconsidera un drum pe care nu-l făcusem niciodată.
Când auzeam de Transfăgărăşan, îmi cream imaginea unui proiect ceauşist prăfuit, o relicvă care îşi primea recunoştinţa necesară doar pentru peisajul natural (iar Mama Natură nu poate fi criticată niciodată).
Britanicii care bătuseră la pedală întreaga Europă rămâneau fără respiraţie la aproximativ 2.000 de metri şi concluzionau că un asemenea traseu, ca cel până la Bâlea Lac, este unic şi merită consideraţia oricărui amator de frumos. Şi de senzaţii tari, să fie clar.
Cel mai tare filtru, cel de adrenalină
Ca să te cocoţi la altitudinea de 2.040 de metri din Munţii Făgăraş, îţi recomand să faci drumul din două, deşi sugestia mea e oarecum banală. Adică, nu poţi pleca dimineaţă din Galaţi cu destinaţia directă Bâlea - e prea obositor şi merită să savurezi orice moment de pe traseu.
Degeaba tragi tare de volan - la o plecare în jurul orei 7 de acasă ai fi acolo sus pe la 4 şi ceva după-amiaza, asta dacă nu ţii cont chiar de toate radarele prezente pe străzile patriei.
Filtrul de adrenalină, mai tare decât cele de aer şi polen de la maşină, te-ar ţine pe picioare până la tunelul de-un kilometru care rupe muntele până-n judeţul Argeş, dar e de preferat să te cazezi în prima seară, poate chiar în satul lui Badea Cârţan (n.r. - Cârţişoara), situat la baza versanţilor. De acolo ai mai avea doar 32 de kilometri până în arealul în care dai mâna cu norii.
Aici nu sunt TIR-uri!
Punctul meu de plecare a fost Sibiu, deci aveam deja în nări aerul ceva mai tare decât la şes. Urcarea, din punct de vedere automobilistic, este facilă şi pentru un începător.
Asta numai până la staţia intermediară Bâlea Cascadă: curbele sunt line, nu rudimentare ca cele din Pasul Oituz, şi dacă te nimereşti acolo într-o zi de lucru vei crede că toată strada e a ta. Ah, era să uit: pe drumul spre Bâlea nu sunt TIR-uri, aşa că ce poate fi mai frumos?
La Cascadă există locuri de cazare, se poate lua şi prânzul, iar priveliştea este minunată. Poţi continua până sus tot cu mijlocul pentru care plăteşti RCA sau cu telecabina (20 de lei de persoană, numai dus!). Eh, de-abia aici începe treaba serioasă!
Traseu chel, pericol de ameţeală
Mai ai 14 kilometri pe carosabil până la Lac, parapetele dispar, în schimb dai de tot felul de avertismente. Aşa se-ntâmplă când mai cad bucăţi de stâncă înalte cât TIR-urile evocate mai devreme.
Dar continui să accelerezi, altfel îţi moare motorul. Hăul este peste tot, prăpastia pleacă de la janta maşinii, iar dacă ai drumul liber spiritul de conservare te obligă să mergi şi pe contrasens.
Vegetaţia de pe margine se împuţinează pe kilometru ce trece, iar traseul chel care de pe „acoperiş” seamănă cu circuitele de Formula 1 (băieţii de la Top Gear au constatat acelaşi lucru) e tot mai spectaculos.
În comparaţie cu ce se vede de aici, priveliştea de la Cascadă e desen animat pentru maturi. Ţi se taie respiraţia, iar senzaţia de imponderabilitate te tot întreabă cât e ceasul…
„Aş pune taxă la drumul ăsta!”
Odată ajuns lângă lacul glaciar declarat rezervaţie ştiinţifică încă din anul 1932 cam uiţi de datorii, de taxe şi impozite, de Guvern. Un singur lucru nu-ţi scapă: trebuie să te întorci pe urmele care de sus par trasate de-un preşcolar ştrengar.
E ca şi cum ai coborî în cap, nu există o experienţă similară în România! Chiar e un joc de-a zbârlea-părul la Bâlea Lac şi de atunci mă întreb mereu cum a fost posibil ca mâna omului să ridice o asemenea nebunie.
„Frate, e singurul drum din ţară pe care aş pune taxă. Cum să dai bani ca să mergi pe autostrăzile româneşti care, de fapt, nu prea sunt autostrăzi? Ăsta-i cel mai tare drum”, îmi spunea un amic „sătul” de Bâlea. Cum să nu-i dai dreptate?
