Puterea absolută le-a dat „liber” la cele mai aberante fantezii. Milioane de oameni le-au căzut victime. Nu le-a păsat de „popor”, ci doar de posibilitățile infinite de a-și face de cap, în ciuda „prostimii”. Există oare o lege karmică a „noroadelor” fără minte, a „dobitoacelor” pierite în abatoarele istoriei, a monștrilor cocoțați pe cadavre? Se pare că da. Suntem „carne de tun” prin definiție. Și iată doar câteva exemple (sumare).
Qin Shi Huang (221-210 î.H.)
A fost primul împărat al Qhinei unificate. A impus primul sistem generalizat de măsurare a dimensiunilor, prima monedă standardizată, prima limbă unificată în întreaga țară, a contribuit masiv la Marele Zid și a făcut primul mare canal navigabil. A scăpat din mai multe tentative de asasinat. Dar...
Către anii bătrâneții a devenit obsedat de nemurire. A dispus arderea manuscriselor de alchimie, ca să-i determine pe „savanți” să se concentreze pe problema sa. L-a căutat cu ardoare pe Anqi Sheng, magicianul în vârstă de o mie de ani care deținea secretul vieții eterne; a trimis chiar o expediție navală alcătuită din tineri, care să-l găsească pe magician. Expediția nu s-a mai întors, probabil de frică să nu raporteze eșecul; dar membrii ei au descoperit și colonizat Japonia.
A ordonat confecționarea Armatei de teracotă, cel mai neobișnuit monument funerar al tuturor timpurilor, care să-l apere și în viața-de-apoi.
Caligula (37-41 d.H.)
A domnit doar patru ani, dar, după aproape două milenii, a rămas la fel de celebru. Pe numele real Gaius Caesar Germanicus, la vârsta de trei ani a început să-și însoțească tatăl – marele general Germanicus - în campanii militare unde purta uniformă de soldat completă, inclusiv „cizme” reale, iar asta i-a dat numele: Caligula însemna „cizme mici”.
La începutul domniei, a demarat o serie de reforme rezonabile și benefice. După doar câteva luni, comportamentul său a început să fie deviant. N-a durat mult până ce principiul său de căpătâi a fost „Amintiți-vă, am dreptul să fac orice oricui!”
Era slab, palid, dar extrem de păros. În preajma lui nimeni nu avea voie să rostească substantivul „capră”.
A avut relații amoroase cu nevestele propriilor aliați; și-a ucis senatorii care îndrăzneau să-l critice; a făcut din crimă la întâmplare un sport, atacând oameni pe stradă, instaurând un regim de teroare publică. A decapitat statui de oameni celebri, înlocuindu-le capetele cu al său.
A avut un armăsar alb, Incitatus, căruia i-a construit o vilă din marmură și pe care voia să-l facă senator.
Pe lacul Nemi de lângă Roma, cu o suprafață de doar câteva hectare, a construit două imense castele plutitoare, secătuitor de scumpe, pe care nu a apucat să le folosească.
A fost ucis de garda pretoriană (propria unitate de pază a împăratului).
Nero (54-68 d.H.)
Pe numele adevărat Lucius Domitius Ahenobarbus, autointitulat Nero Claudius Caesar Augustus Germanicus, Nero a devenit împărat la 16 ani.
Ei bine, mama și „autoarea sa morală” a fost Agrippina, una dintre cele mai odioase femei din istorie (despre ea, într-un episod viitor, „Cele mai sângeroase femei din istorie”). Agrippina i-a devenit, la un moment dat, amantă, pentru a-l putea controla, în continuare, pe fiul ei.
În primii ani de domnie a fost un împărat luminat și progresist, dar...
Și-a ucis mama și prima soție, care-l deranjau. În schimb, s-a dat în spectacol ca poet, cântăreț la liră și actor, ceea ce a dezgustat publicul roman. A cutreierat lupanare (bordeluri), în care ar fi jucat chiar rol de prostituată. Legenda spune că ar fi dat foc Romei, vreme în care ar fi cântat dezastrul, acompaniindu-se la liră. Oricum, a dat vina pe creștini, împotriva cărora a pornit o prigoană groaznică.
În timpul revoltelor din Galia (Franța) ar fi spus că „e de-ajuns să apar acolo, că războiul s-ar sfârși”, dar n-a fost chiar așa.
A fost părăsit de garda pretoriană și se spune că s-ar fi sinucis, tăindu-și beregata, după 14 ani de domnie dementă.
Ivan cel Groaznic (1547-1584)
Devenit titular la tronul Marelui Cnezat al Moscovei (sub regența mamei sale) la numai trei ani, Ivan a asistat de mic la lupta încrâncenată și fără scrupule a facțiunilor de boieri ruși care se luptau să impună pe tron propriul candidat. Probabil că asta i-a format caracterul crud, nemilos.
La numai 13 ani, nebunia sa se manifestă în ordinul de a executa un boier prin sfâșiere de către câini de vânătoare înfometați.
În 1570 asediază cetatea Novgorod, despre care se credea că vrea să se închine Poloniei; în jurul orașului sunt ridicate garduri întărite pentru ca nimeni să nu iasă. Toți funcționarii sunt arestați, preoții sunt uciși. Locuitorii de rând sunt aduși, pe rând, în fața țarului și a fiului său; bieții oameni sunt bătuți, torturați, omorâți. Masacrul durează cinci săptămâni, vreme în care mor între 15.000 și 60.000 de localnici.
Se însoară de opt ori și își asasinează unele dintre soții. Când o vede pe nora Elena – însărcinată – purtând o singură rochie în loc de trei (cum era moda), o bate atât de tare, încât îi provoacă avortul. Când propriul fiu, furios, ridică vocea la țar, Ivan îl lovește cu bastonul cu vârf de fier și îi provoacă răni mortale.
Orgiile, dezmățul, bețiile, mâncarea în exces îl distrug pe Ivan supranumit „cel Groaznic”. Niciun mag, astrolog, ghicitoare, alchimist ori vraci n-a reușit să-l facă sănătos. Moare în ziua în care i s-a prezis că va pieri: 18 martie 1584.
