* Eu şi piticul morocănos *
Mi-am petrecut ultimele zile într-o stare de morocănoşenie interioară care m-a făcut mai întâi neplăcută mie, apoi restului lumii. Oamenii cred că este de la hormoni şi tare îmi vine să îi las să creadă ce vor, dracu’ ştie dacă nu or fi hormonii de vină, dar nu cred.
Arareori suntem conştienţi că suntem asemenea hamsterilor care se învârt pe rotiţă până le dă sângele pe nas: cum luăm salariul – fugim la cumpărături. Cu banii rămaşi – vai ce puţini! – ne panicăm să plătim datoriile casei. Datoriile noastre. Datoriile.
Nu mai rămâne nimic şi deja în două zile vreau alt salariu, pe care jur că îl voi planifica mai bine. Că nu voi mai cheltui, că nu… Şi urmează din nou datoriile.
Şi în fiecare săptămână se face iar joi, de parcă viaţa mi-ar fi plină de joi, joi, joi, joi, rotiţa naibii.
* Ce zicea Gordon Gekko *
Materialistă? Dar bineînţeles că sunt. Dar bineînţeles că îmi plac banii, că dacă aş putea, aş câştiga mai mult – cert este că dacă vrei să iei un doctorat ca să-ţi sporeşti veniturile, ar fi bine să nu fi scris înainte în diverse publicaţii că universitatea (la care te-ai orientat şi care este aceeaşi cu cea deja absolvită) este proastă, iar profesorii - nişte mediocrii care predau din doi în doi ani aceeaşi materie; că te ţin oamenii minte, şi te joacă la examen în sofisme de genul dar nu vedeţi că albul este negru, domnişoară Parapiru?
Corect, strugurii sunt acrii, iar profesorii sunt obligatoriu deştepţi, mai ales că oamenii predau internaţional şi la Cahul, ce Doamne-iartă-mă.
Când vrea Porumboiu să ia avionul
Acum o săptămână, treceam pe lângă o mamă şi fiul ei, un puşti destul de mare ca să îl consider ratat că se plimba cu mă-sa, când el de fapt ar fi avut exact vârsta pentru agăţat. Cei doi discutau lucruri aprig de serioase: „Tu crezi că Porumboiu, la banii lui, nu poate să ia CÂND VREA avionul?”.
Era în continuare împărţit şi estimat bugetul de călătorie, deşi nu înţeleg (dar apreciez) originalitatea de a-l lua reper de bunăstare pe Porumboiu, şi nu pe alt mahăr, patron de echipă de fotbal.
Cei doi concluzionau că Porumboiu putea face tot ce vroia, pentru că avea bani, mamă, ştii câţi? Câţi să ia avionul când îi trece lui prin parasolar.
* Nehotărâre *
Să trăim, aşadar, simplu, linear, cu săptămânala călătorie în market, cu săptămânala văicăreală că nu sunt bani, cu săptămânalele griji că cei pe care vrem să îi impresionăm - nu ne plac, cu multianuala conştiinţă a unor decizii proaste pe care nu le mai putem lua înapoi.
În fond, ce vrem? Să fie zilnic Crăciunul? Să plouă cu ouă Kinder şi bunăstare? Cu zile de vineri şi sâmbătă? Să ne hăituiască avioanele ca pe Porumboiu?
