* Marian Baniţă practică navomodelismul de 24 de ani * De ceva timp a căpătat şi microbul aeromodelor *
Există oameni mari care nu au încetat să se joace nici măcar după ce şi-au schimbat prefixul din buletin, locul de muncă sau starea civilă. Jucăriile lor au ţinut pasul cu tehnologia şi au înfruntat crize economice pentru a mai putea scrie o pagină din istoria unei îndeletniciri aproape uitate. În cercul modeliştilor gălăţeni doar câţiva seniori se mai luptă să păstreze pe linia de plutire sportul care i-a format încă din copilărie.
A făcut avioane înainte de a şti bine să scrie
Marian Baniţă a pilotat sute de ambarcaţiuni şi zeci de motoare. E drept, miniaturi ghidate de pe mal ori de la sol cu ajutorul telecomenzii. Are 31 de ani, dintre care trei sferturi şi i-a petrecut perfecţionându-şi modelele de bărci şi, mai târziu, de avioane.
„Când aveam 7 ani, un vecin care făcea navomodelism m-a luat cu el la Palatul Copiilor. De atunci n-am mai vrut să plec de acolo! Şi tatăl meu făcea machete, aşa că aveam microbul în sânge”, îşi aminteşte gălăţeanul.
Legitimat din anul 2004 la clubul CSU Galaţi, acesta constată cu regret absenţa noilor juniori care să preia ştafeta. Cu toate acestea, el şi colegii de breaslă continuă să participe la competiţiile de profil şi să ocupe locuri fruntaşe.
Succesul activităţii sportive ar fi putut căpăta alte proporţii după ce Marian Baniţă a fost selecţionat în lotul naţional de navomodelism. Din păcate, probleme financiare l-au împiedicat să îşi ofere această şansă. „Combustibilul este foarte scump la navomodelele de viteză, iar sponsorii se găsesc cu greu”, oftează concurentul cu gândul la competiţiile ratate.
Atelierul, un vis împlinit
După ce 20 de ani a confecţionat şi a reparat modele acasă, Marian a reuşit să-ţi împlinească un mare vis: de câteva luni are un atelier propriu, aproape de lacul Cătuşa, unde îşi poate testa noile bărcuţe. În tot acest timp în care nu s-a mai putut dezlega de vraja zumzetului de motoare,
Marian Baniţă a mai căpătat un microb, înfrăţit cu cel dintâi. Împreună cu alţi colegi de breaslă, s-a apucat de aeromodelism, schimbând peisajul malului de apă cu cel al văzduhului nemărginit.
„Eram la Brăila, lângă Lacul Sărat, şi stând de vorbă am pierdut un avion, s-a tot dus... L-am căutat în pădure vreo două ore şi când am plecat ne-a arătat un pescar direcţia în care l-a văzut zburând. L-am găsit la vreun kilometru şi jumătate, pe marginea drumului”, îşi aminteşte aeromodelistul una dintre multele păţanii care au condimentat ieşirile cu prietenii.
Practicarea navomodelismului şi a aeromodelismului costă bani şi timp. Nu spunem câţi, ci numai cât. Cam 3-4 ore pe zi, pe durata lucrării unui model, şi până la program nelimitat înainte de concursuri.
Gălăţeanul a găsit însă o metodă de a şi câştiga ceva bani din această îndeletnicire, confecţionând, pentru pescari, bărcuţe care transportă momeala în larg. Iar ideile continuă să alimenteze pasiunea de care Marian nu ar vrea să se despartă nici când va fi pensionar şi va avea nepoţi.
