Alicia Vikander, într-un thriller istoric alături de Jude Law

Alicia Vikander, într-un thriller istoric alături de Jude Law
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Roadside Attractions și Vertical au achiziționat drepturile din SUA pentru thrillerul istoric "Firebrand", care va fi lansat în cinematografe pe 21 iunie. Bazat pe romanul istoric "Queen's Gambit" de Elizabeth Fremantle, filmul îi are în rolurile principale pe Alicia Vikander și Jude Law și este regizat de Karim Aïnouz, informează Variety.

"Firebrand" o urmărește pe "regina legendară a Angliei, Katherine Parr, și încercarea ei de a supraviețui ultimelor luni periculoase din viața soțului ei bolnav și abuziv, Henric al VIII-lea", potrivit unui comunicat de presă. Născută în jurul anului 1512, Katherine Parr a rămas cunoscută în istorie ca a șasea - și ultima - soție a regelui Henric al VIII-lea al Angliei.

Distribuția îi mai include pe Eddie Marsan, Sam Riley, Simon Russell Beale și Erin Doherty. Gabrielle Tana și Carolyn Marks Blackwood produc filmul, care a intrat în competiție la Festivalul de Film de la Cannes din acest an.

"Nu aș putea fi mai încântat să aduc «Firebrand» pe ecran și să spun povestea lui Katherine Parr - o femeie de o strălucire feroce, iluminată și emancipată de care sunt profund inspirat - o femeie care a fost în mare parte ignorată sau cu siguranță subreprezentată în istoria Angliei. Se cunosc multe despre domnia tiranică a lui Henric al VIII-lea; într-adevăr, se știu multe despre regele însuși și despre cei care au pierit de mâna lui, dar mă concentrez aici pe o femeie care nu numai că a reușit să-i supraviețuiască, ci și să prospere și să reușească în propriile condiții", a spus Aïnouz.

"Alicia Vikander creează un personaj de film de neuitat în portretizarea lui Katherine Parr, o femeie care a trebuit să folosească fiecare gram de strălucire și pasiune pentru a supraviețui soțului ei abuziv, adus la viață în mod terifiant în interpretarea uimitoare a lui Jude Law", au declarat copreședinții Roadside Attractions, Howard Cohen și Eric d'Arbeloff, citați de Variety.

Colaborările anterioare dintre Roadside Attractions și Vertical includ "Emily the Criminal", "Benediction", "The Pod Generation", "The Desperate Hour" și "Alice".

Citit 587 ori Ultima modificare Miercuri, 20 Decembrie 2023 14:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.