Academicianul Gheorghe Marinescu s-a născut pe 28 februarie 1863, la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti în 1889. Şi-a continuat pregătirea în neuropatologie la Paris, simultan cu studii de histologie şi patologie nervoasă în laboratoarele din Berlin, Frankfurt şi Gand. A obținut doctoratul în medicină în 1897, la Paris.
A acordat o atenţie aparte celulei nervoase, cercetările sale fiind prezentate în cele două volume ale monografiei "La cellule nerveuse", publicată în 1909. Printre alte studii semnate de Gheorghe Marinescu sunt: "Câteva date noi asupra structurii celulei şi în special asupra celulei nervoase", "Date şi cercetări nouă asupra biologiei celulei nervoase", "Nevroza traumatică şi accidentele vremii", "Mecanismul chimico-coloidal al bătrâneţii şi problema morţii naturale", "Le tonus des muscles stries", "Materia, viaţa şi celula", "Determinism şi cauzalitate în domeniul biologiei" ș.a.
În 1896, a fost primul care a utilizat radiografia pentru studierea scheletului mâinii în acromegalie, boală endocrină caracterizată prin dezvoltarea exagerată a capului şi membrelor.
Gheorghe Marinescu a fost printre primii savanţi din lume, după Pavlov, care au folosit reflexele condiţionate în aprofundarea dinamicii proceselor neuropsihice. A emis teoria troficităţii reflexe, a studiat sindromul oligofreniei combinate cu ataxie cerebeloasă (care-i poartă numele), a contribuit la fundamentarea tehnicilor de paliometrie, a pus bazele cercetărilor experimentale asupra hipofizei, a elaborat o concepţie proprie asupra mecanismelor îmbătrânirii, a introdus studiul anatomo-clinic în neurologie, a studiat problema tabesului, definit ca boală cronică a sistemului nervos, de origine sifilitică etc.
A fost membru corespondent şi titular al Academiei Române, membru al academiilor de medicină din Buenos Aires, Genova, Madrid, Maryland, Paris, laureat al Academiei de Medicină din Bruxelles şi al Universităţii din Hamburg.
Unul dintre cei mai mari savanţi ai medicinei mondiale, Gheorghe Marinescu a fost fondator al şcolii româneşti de neurologie şi întemeietorul endocrinologiei în România, pionier al aplicării metodelor histologice, histochimice şi histopatologice în domeniul neurologiei, al metodelor anatomoclinice şi electrofiziologice în cercetarea ştiinţifică.
A încetat din viaţă pe 15 mai 1938, la București.
