Gălăţeni vicecampioni naţionali la parapantă

Gălăţeni vicecampioni naţionali la parapantă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Aeroclubul Aerial din Galaţi a obţinut prin piloţii Cătălin Dragu şi Valentin Trif locurile 2, respectiv 3 la o importantă competiţie de zbor cu parapanta, desfăşurată pe parcursul întregului an, la clasa open. La clasa sport, Valentin Trif a obţinut locul secund.

La întrecere au participat 30 de piloţi de parapantă şi 7 aerocluburi din toata ţara.  

Parapantismul este un sport din ce în ce mai cautat de iubitorii zborului. Spre deosebire de paraşută, cu care se înrudeşte, parapanta este utilizată nu pentru frânarea căderii, ci pentru pentru zboruri de distanţă, folosind diferenţa de nivel sau curenţii termici ascendeţi.

Parapantiştii gălăţeni se pregătesc la Pripocea, în apropiere de Măcin, una dintre cele mai bune zone din tara pentru zborul liber.

Aerial Club este singurul aeroclub privat din zona Galaţi-Brăila-Vrancea-Tulcea unde se poate învăţa, în condiţii de maximă siguranţă, zborul cu parapanta, motoparapanta, motodeltaplanul şi avionul ultrauşor.

Foto 1: Cătălin Dragu (primul din stânga) şi Valentin Trif (mijloc) au adus trei trofee zborului gălăţean

Citit 1077 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.