Sărmăluţe de vinete cu carne

Sărmăluţe de vinete cu carne
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

 A început luna august, cunoscută gurmanzilor pentru abundenţa de vinete. Luna aceasta este perioada în care, în mod tradițional  gospodarii se ocupă de cantităţi industriale de vinete pregătite pentru iarnă, fie coapte, curăţate şi puse la congelator, fie transformate în zacuscă. Deja, prin cartiere, tot aerul miroase, mai ales seara, a vinete coapte. Iată, în cele ce urmează, o reţetă inedită pentru care le puteţi folosi.

 Ingrediente pentru 8-10 porţii: 1 kg vinete, 600 g carne tocată, 2-3 felii de pâine toast, 1 ceapă, 1 ou, 2 căței usturoi dați prin răzătoare, pătrunjel (după gust), mentă (după gust) ambele proaspete, 1 linguriţă oregano uscat, 1 linguriță boia dulce, 1 linguriță piper negru, 1 linguriță chimion ( după gust), sare; pentru prăjit: ulei cât este nevoie; pentru sos: 1 pahar apă, 2 linguri pastă de tomate (sau suc de roșii, caz în care se reduce apa), sare (după gust).

Preparare: Tăiaţi vinetele pe lungime, apoi lăsați-le să stea în apă cu sare timp de jumătate de oră. Apoi, se scurge apa şi se usucă bucăţile în prosop de hârtie. Prăjiți vinetele pe ambele părți în ulei și scoateți-le pe un prosop de hârtie.

Pentru umplutură se ia carnea tocată, ceapa tocată mărunt, usturoiul ras, pătrunjelul, oul, condimentele și sarea, precum şi pâinea fărâmiţată, se amestecă bine și se lasă să se odihnească jumătate de oră. Apoi, se formează chiftelele, care se prăjesc, pe urmă se pune fiecare chiftea pe o fâşie de vânătă şi se rulează, precum o sarma. De menţionat că nu este neapărat necesar să prăjiţi chiftelele înainte, dacă adăugaţi ou la compoziţie, chiftelele se pot forma şi rula crude, după care se fierb la cuptor fără probleme. Ţineţi cont de tipul cărnii, dacă folosiţi carne de vită, timpul de fierbere necesar ar putea fi mai mare decât în cazul cărnii de porc sau amestec. În reţetele tradiţionale greceşti, se foloseşte carne de viţel, care este mai fragedă. 

Se adaugă pasta de tomate sau sosul de roșii și sare la un pahar de apă și se amestecă, sosul rezultat turnându-se peste vinete. Dați la cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius, pentru o oră.

Timp de preparare: 1 oră pentru pregătire, 1 oră pentru coacere, în total 2 ore. 

Citit 436 ori Ultima modificare Miercuri, 31 Iulie 2024 16:24

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.