Unul dintre întemeietorii învăţământului superior la Dunărea de Jos, prof. univ. dr. Ioan Brezeanu s-a aflat la catedră în diverse şcoli gălăţene timp de peste 70 de ani.
S-a născut pe 27 februarie 1916, la Ludişor (judeţul Braşov), stabilindu-se la Galaţi încă de la începutul carierei didactice. Fost elev al lui Nicolae Iorga, a absolvit „magna cum laude” Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, în 1938, iar apoi şi-a obţinut doctoratul în ştiinţe filologice la Cluj.
Ioan Brezeanu a fost un om dedicat şcolii, activând ca profesor până la vârsta de 92 de ani. A ajuns la Galaţi în 1940, ca profesor la Liceul Pedagogic, a trecut apoi la Liceul "Vasile Alecsandri", a fost director al Liceului "Al.I. Cuza" (1948-1959), după care a intrat în învăţământul universitar, fiind pe rând decan al Facultăţii de Filologie (1962-1973), rector al Institutului Pedagogic (1973-1974) şi unul dintre primii prorectori ai Universităţii (1974-1981), la înfiinţarea căreia şi-a adus decisiv contribuţia. În 1974, Brezeanu a unit Institutul Pedagogic, al cărui rector era, cu Institutul Politehnic, și astfel a apărut Universitatea "Dunărea de Jos". Profesorul Brezeanu a fost şef al Catedrei de Limba şi literatura română şi le-a predat studenţilor Limba slavă veche, Folclor literar românesc şi Teoria literaturii.
Pentru cele şapte decenii de activitate didactică, a primit 45 de decoraţii şi distincţii, printre care mai multe titluri de Doctor Honoris Causa, fiind, în acelaşi timp, şi primul Cetăţean de Onoare al Galaţiului (1995). Este autor al unei valoroase arhive de folclor din judeţele Brăila şi Galaţi şi a publicat 23 de monografii din domeniile folclorului şi artei populare, învăţământului preuniversitar şi universitar, istoriei şi culturii.