Ingredinete: 200 grame frișcă, 150 grame zahăr pudră, 2 ouă, esență de vanilie.
Mod de preparare: În două boluri, separăm albușurile de galbenușuri. Peste gălbenușuri turnăm 100 grame zahăr pudră și amestecăm cu o lingură să se omogenizeze cele două ingrediente.
În cazul cremei de gălbenușuri, avem două opțiuni: să gătim la aburi sau nu. A doua varianta este mai la îndemână. În cazul în care aveți rezerve să consumaţi aceste ouă crude în înghețată, atunci este de preferat să fie gătite la bain-marie.
Așadar, punem pe foc apă într-o oală puțin mai largă decât vasul în care am amestecat ouăle. Când apa începe să fiarbă, punem deasupra bolul cu gălbenușurile, amestecate cu zahăr, având grijă ca fundul bolului să nu atingă apa fierbinte. Amestecăm câteva minute, până se îngroașă puțin. Dăm deoparte și lăsăm să se răcească, înainte de a le folosi mai departe.
Mixăm albușurile cu 50 grame de zahăr, până se transformă într-o spumă tare. Într-un al treilea bol, turnăm smântâna pentru frișcă și începem s-o mixăm până se transformă într-o cremă aerată, adăugăm crema de gălbenușuri și vanilia, apoi mixăm din nou.
Lăsăm deoparte mixerul și, cu o lingură de lemn, înglobăm spuma de albușuri în crema de frișcă cu gălbenușuri, amestecând de jos în sus cu mișcări largi (ca să nu distrugem bulele din spumă). Punem compoziția într-o caserolă și o băgăm la congelator.
Pentru o înghețată cât mai cremoasă, se poate folosi mașina de înghețată, care răcește compoziția în timp ce o amestecă continuu, ceea ce o face aerată și ușoară. Dacă nu aveți mașină de înghețată, puteți obține aproape același rezultat dacă, după ce puneți înghețata la congelator, o dată la 20 de minute o scoateți și mixați, după care o băgați iar la înghețat. Repetați operațiunea la 20 de minute, timp de două ore. Acest lucru va face înghețata cremoasa și fără ace de gheață.