* „Femeia să se supună bărbatului şi să se teamă de el” * „Bărbatul este capul gospodăriei, iar femeia gâtul care îl mişcă, suceşte sau scutură aşa cum vrea ea” * „Ai vrut egalitate de şanse, acum stai în picioare în autobuz!” * „Diviziunea muncii în familie: Nu te pun să baţi cuie, nu mă pui să spăl vasele…” *
Abia ce a aflat, la cununia civilă că „bărbatul şi femeia au drepturi egale în familie”, că entuziastul coc miresei se va tufli sub mesajul ortodox al cununiilor: „femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului, pentru că bărbatul este cap femeii… fiecare aşa să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi; iar femeia să se teamă de bărbat”. Orice mireasă bătăioasă din fire, feministă convinsă ori ba, va simţi şi gândi că vorbele preotului nu se prea pupă cu mult trâmbiţata egalitate de şanse între femei şi bărbaţi. Şi îşi va spune că degeaba susţine bărbatul că este capul familiei, ea femeia, va fi gâtul care îl mişcă sau, după caz, îl scutură până pricepe cine-i şeful. Şi eventual, pentru a fi mai sigură, va avea şi grijă să-l calce fix la „Isaia dănţuieşte”, fireşte, din greşeală, stabilind însă în mod tradiţional ierarhia în proaspăta familie.
Cine-i capul?
Trecând de la ortodoxie la treburile pământeşti, nici statistic egalitatea de şanse nu se simte prea bine. În cadrul Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor de la finele anului trecut, românii au fost obligaţi în chestionarul stabilit să precizeze cine este „capul gospodăriei”, întrebare care nu li s-a adresat altor cetăţeni din statele UE şi care suna uşor anacronic sau chiar comunist de parcă ar fi venit direct din „Epoca de Aur”.
Rezultatul răspunsurilor îl vom şti mult mai târziu, după ce datele vor fi centralizate. Din câte am aflat noi de la recenzori, fiecare din cei chestionaţi, de la vedete la persoanele obişnuite, au indicat drept cap al gospodăriei fie bărbatul casei, fie femeia. La fel de bine au fost şi socrii sau părinţii, în cazul tinerelor familii care locuiesc la comun cu părinţii ei sau ai lui. Precizările Institutului Naţional de Statistică au fost însă că „orice membru al gospodăriei în vârstă de 18 ani şi peste poate fi declarat cap al gospodăriei”, fără vreo legătură cu persoana care aduce banii cei mai mulţi în casă. Raportarea s-a făcut la legăturile de rudenie dintre membrii familiei.
Egalitate, dar…
Egalitatea dintre femei şi bărbaţi constituie un principiu fundamental al Uniunii Europene pe baza căruia s-au formulat directive europene. Şi totuşi, e o realitate recunoscută, femeile din UE câştigă în medie cu 17,5 la sută mai puţin decât bărbaţii care prestează aceeaşi muncă şi deţin aceleaşi calificări. Deşi femeile reprezentă 60 la sută din absolvenţii de învăţământ superior, ele sunt în continuare subreprezentate în poziţiile de răspundere din economie, ca să nu mai vorbim de administraţie şi politică. Statisticile UE arată că doar trei la sută dintre preşedinţii consiliilor de administraţie ale marilor companii europene cotate la bursă în UE sunt femei. Şi doar zece la sută dintre membrii respectivelor consiliilor de administraţie poartă fustă. Parlamentul European a solicitat Comisiei să propună o legislaţie pentru a creşte reprezentarea femeilor în cadrul organelor de conducere ale întreprinderilor la 30 la sută până în 2015 şi la 40 la sută până în 2020. Frumos.
Al cui e locul la cratiţă?
Revenind din principii şi norme europene pe meleagurile noastre mioritice putem spune că, teoretic cel puţin, femeile şi-au câştigat drepturi egale de muncă şi salarizare… dar şi „dreptul” de a sta în picioare în mijloacele de transport în comun, în vreme ce domnii se relaxează pe scaune. Au şi „dreptul” de a căra singură sacoşele grele de la piaţă. Unii ar spune că acest tratament nu ţine tocmai de egalitatea de şanse, ci mai degrabă de lipsa de civilizaţie şi de cavalerism…
Tot în deplină egalitate de şanse, în unele „gospodării” femeia şi-a pierdut „locul la cratiţă” în favoarea bărbatului care a descoperit o adevărată pasiune pentru arta culinară. Şi ca să o spunem pe şleau, găteşte mult mai bine. Tot la sectorul gospodărie, spălatul rufelor şi al vaselor la maşină, datul cu aspiratorul, nu mai sunt activităţi nedemne de mâinile pricepute ale unui bărbat modern. Dar asta nu înseamnă că au dispărut şi cuplurile tradiţionale în care diviziunea muncii în familie este clară din start: „Nu te pun să baţi cuie, nu mă pui să spăl vasele”.
Şi tot la egalitate de şanse există saloane de înfrumuseţare pentru bărbaţi, iar epilatul, cremele de întinerire şi manichiura nu mai sunt un „tabu” pentru ei.
