Pentru familia Alexandru anii trec cu folos
Soţii Rodica şi Vasile Alexandru împlinesc, pe 19 noiembrie, 50 de ani de la căsătorie. Sunt ingineri, profesori universitari, acum pensionari şi sunt, totodată, un exemplu de persoane active, care se implică în tot felul de proiecte. „Am fi fost nefericiţi, dacă nu am fi avut şansa să învăţăm. Când înveţi ceva nou, e un câştig. Noi chiar am predat cu plăcere şi am rămas cu aceeaşi bucurie de a împărtăşi şi celorlalţi ceea ce ştim”, recunosc cei doi.
„Să nu credeţi că a fost mai puţin exigent cu mine”
S-au cunoscut la Facultatea de Industrie Alimentară, în 1959, pe când Rodica era studentă, iar Vasile asistent universitar şi preda orele de seminar la Geometrie descriptivă şi desen. „Era un an cu mulţi studenţi buni. La mine, în special fetele învăţau cu multă plăcere”, îşi aminteşte Vasile Alexandru. „La rândul meu, lucram cu deosebită plăcere. Dintre toate, Rodica, viitoarea mea soţie, a fost persoana care m-a atras cel mai mult”, mărturiseşte Vasile Alexandru.
„Carnetul meu era plin de 10, ici-colo câte un 9, dar la materia lui am avut doar 8. Să nu credeţi că a fost mai puţin exigent cu mine”, completează doamna Rodica. „Eu eram, poate, mai puţin maturizată, gândeam mai copilăreşte. Evident că nu mi-am imaginat că se va finaliza cu o căsătorie”, recunoaşte doamna Rodica.
Un basarabean şi o dobrogeancă
Vasile s-a născut la Vadul lui Isac, peste Prut. Din clasa a V-a a venit în Galaţi, la Liceul „Vasile Alecsandri”. L-a atras ingineria şi a urmat construcţiile navale.
Rodica este dobrogeancă, de lângă Medgidia. Primii săi ani au fost cei ai războiului şi apoi cei trăiţi în refugiu. „Am imagini din război, iată ce bine se întipăresc, chiar dacă eram foarte mică, fiind născută în 1941”. A urmat liceul de fete, la Constanţa, reforma din 1948 a prins-o chiar când a început şcoala. A venit la Galaţi, la Facultatea de Industrie Alimentară, cu o bursă acordată de Sfatul Popular, cum era pe atunci. ”Am avut noroc de profesori foarte buni, inimoşi, cu vocaţie”, recunoaşte doamna Rodica.
Au două fete, Alina şi Adina, ambele inginere navaliste, cu doctorate, care le-au dăruit trei nepoţi.
„50 de ani? Nu ştim când au trecut”
„50 de ani nu ştim când au trecut. Au fost ani plini de obligaţii, cu doi copii, cu doctorat, cu normă, cu ore peste normă, sâmbăta nu era liberă, chiar şi duminica erau activităţi obşteşti. Pe lângă orele de la zi, am predat 19 ani şi ore la seral, veneam la 14,00 acasă, la 16,30 plecam înapoi şi mai ajungeam noaptea, după 22,00, pe vremea când se întrerupea lumina. A fost un vârtej continuu”, îşi aminteşte Rodica Alexandru.
„Am avut aceleaşi probleme pe care le are orice familie la început. A trebuit să rezolvăm problema locuinţei. Prin perseverenţa, printr-o planificare atentă şi având o ordine clară a priorităţilor, am reuşit să le rezolvam pe toate şi să ajungem la vârsta de acum”, completează Vasile Alexandru.
Sunt amândoi săgetători, iar compatibilitatea e una ca între săgetători. „E o zodie bună, apreciată, dar cu personalităţi puternice, care se înfruntă repede. Priorităţile bineînţeles că au fost familia şi copiii, trebuind să muncim şi peste normă ca să ne descurcăm”, spun cei doi soţi.
După pensionare, au continuat să înveţe
Vasile a activat 45 de ani ca profesor, până în 2004, plus încă doi după pensionare. „În orice unitate industrială m-aş duce, întâlnesc foşti absolvenţi care-mi spun că, într-adevăr, desenul tehnic este limbajul inginerului, fără de care nu s-ar fi putut descurca”. Pe lângă norma de la universitate, a mai avut timp de opt ani încă una Grupul Şcolar „Traian”, unde făcea ore cu elevi de la postliceală şi cu cei de la şcolile de maiştri. După pensionare a predat un curs de grafică pe calculator (AutoCad), personalului tehnic de la SC Proiect SA. „Acolo am cunoscut oameni deosebiţi, arhitecţi şi am pătruns într-o lume în care am avut şi eu de învăţat. Apoi am mai făcut un curs CAD la Liceul „Radu Negru”, unde am pregătit trei serii de elevi, sub auspiciile unei fundaţii din Iasi. Şi apoi am mai pregătit, în particular, 20 de tineri care au deveni ulterior studenţi la Arhitectură. „M-am bucurat că am pătruns, astfel, într-un alt domeniu, al desenelor de perspectivă, axonometrie, umbre. Acum pot spune că am alte calităţi, pe care înainte nu le-am avut.”
Rodica predă engleza la CAR Pensionari
Rodica a lucrat 47 de ani, până în 2007. Şi-a ales ca domeniu Tehnologii alimentare extractive, adică zona grea a industriei alimentare. Şapte ani a lucrat la tehnologia uleiurilor, a grăsimilor şi a săpunului. Apoi a trecut la o disciplina tehnică, apropiindu-se de un vis mai vechi al său, ingineria chimică, preluând disciplinele numite Fenomene de transfer şi Operaţii unitare şi utilaje în industria alimentară. Chiar dacă a crescut doi copii, şi-a dat doctoratul. A fost mulţi ani vicepreşedinta Sucursalei Galaţi a AGIR (Asociaţia Generală a Inginerilor din România). De cinci ani derulează două proiecte cu Biblioteca Judeţeană „V. A. Urechia”, unul pentru a evoca personalităţile tehnice ale Galaţiului (aşa a aflat, de pildă, că prima ingineră pe plan mondial, Eliza Leonida Zamfirescu, este o gălăţeancă de-a noastră), cel de-al doilea proiect este destinat elevilor. A încheiat parteneriate cu Universitatea „Dunărea de Jos” şi cu Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor. „Am încercat să mă implic în problema alimentaţiei sănătoase, astfel că organizăm conferinţe lunare, interactive, de educaţie nutriţională pentru vârstnici. Aşa am descoperit că există o cerere mare pentru limba engleză. Pensionarii nu caută performanţă, ei vor să înveţe să se poată descurca pe calculator, sau când merg în vizită la copiii plecaţi, sau pentru că vor să-şi ajute nepoţii. Cu toţii vor să socializeze şi, mai ales, să lupte împotriva bolii numită Alzheimer. Aşa am ajuns acum la cea de-a patra serie de „elevi”. Decana de vârstă are 80 de ani şi chiar pot spune că e aglomeraţie la cursuri, atât la începători, cât şi la cei de anul al II-lea”. Şi, cu toate acestea, doamna Rodica nu se poate lăuda cu o sănătate de fier: „Dacă m-aş fi luat după sănătatea mea, fiind operată de tiroidă, ar fi trebuit să stau toată ziua în pat”, mărturiseşte profesoara.
"Contează statornicia şi plăcerea pentru profesie"
„În viaţă, contează statornicia şi plăcerea pentru profesie, care îţi ia din greutăţi, nu le mai simţi la fel, dacă lucrezi cu plăcere. Şi mai contează bucuria de a fi avut copii buni, modeşti, muncitori, cu care poate că am fost mai exigenţi decât trebuie, dar acum sunt realizaţi”, afirmă, pe bună dreptate, Rodica Alexandru.
„După fiecare serie de studenţi pe care i-am pregătit, am avut satisfacţia că în faţa mea am o generaţie cărora le-am transmis ceva din ceea ce am ştiut. E o mare bucurie. Iar când îi regăsesc peste ani, în diverse locuri de muncă, îmi spun că acolo este şi ceva de la mine”, conchide Vasile Alexandru.
