- Ce tradiţii şi obiceiuri se practicau în satele şi familiile româneşti în această perioadă a anului, între cele două mari sărbători, aflate la distanţe atât de mică una de cealaltă
Sfântul Andrei şi Sfântul Nicolae - cele două sărbători din calendarul bisericesc - s-au suprapus peste celebrarea unor personaje mitologice precreştine Sântandrei şi Sânnicoară. De aceea, cele şase zile care despart cele două sărbători erau propice pentru ca românii de odinioară, din satul tradiţional, să practice diferite ritualuri de îmbunare a spiritelor rele, datini şi obiceiuri menite să întoarcă lucrurile în făgaşul lor normal. Sântandreiul este plasat într-un timp sumbru, învăluit de spiritele malefice care se dezlănţuie în Noaptea Strigoilor, în timp ce Sânnicoară este cel care vine să salveze lumea de relele dezlănţuite, de urâtul şi frigul iernii, ascunzând totul sub imaculata zăpadă.
De la vârcolaci, la descântece de dragoste
30 noiembrie marchează începutul iernii, încetinirea ciclului naturii şi implicit, momentul în care hotarul dintre viaţă şi moarte este cel mai slăbit.
Noaptea de 29 spre 30 noiembrie este denumită „Noaptea Strigoilor”, când vieţile şi casele oamenilor pot fi perturbate de diferite creaturi demonice. Remediul pentru a te feri de aceste creaturi e la îndemâna oricui: usturoiul, care se pune în această perioadă din abundenţă şi în mâncare (având inclusiv sarcina de a te feri de boli), dar cu care se ung tocurile de la ferestre şi uşi, dar şi locuitorii casei. În alte locuri se folosesc şi alte „remedii”, cum ar fi busuiocul sau sarea. Busuiocul este menit să ferească oamenii de boli, iar sarea se îngroapă în pragul grajdului, pentru a le feri pe animale de lucruri rele.
Dezlănţuirea atâtor spirite şi energii de dincolo oferă oamenilor prilejul de a le pune să lucreze şi în folosul propriu. Astfel în noaptea de Sântandrei se făceau şi desfăceau descântecele de dragoste. Mai mult decât atât, se credea că fetele îşi pot afla ursitul. Iar aici fiecare zonă a ţării a venit cu propriile mijloace. Fie fata era pusă să coacă şi să mănânce o turtă foarte sărată. Flăcăul pe care-l va visa noaptea că-i aduce ulcica de apă, e cel care-o va lua de nevastă. În alte părţi fata trebuie să stea dezbrăcată, între două lumânări, cu o oglindă în faţă şi una în spate. Trebuie să privească intens în oglinda din faţă, dar va vedea în cea de la spatele ei chipul ursitului. Altă metodă e scufundarea în apă a unei verighete sfinţite de taina cununiei, în care se va oglindi chipul celui care o va cere de soţie.
Păzitul usturoiului
Tot legat de strigoi şi farmece din dragoste este şi obiceiul păzitului usturoiului. Fetele mari şi flăcăii vin la întâlnire cu usturoi pe care îl pun într-o covată pe care o păzesc ei, în unele zone, sau o bătrână, în altele, ca să nu fie furate căpăţânile. Dimineaţă usturoiul este împărţit fiecăruia, acesta căpătând valoarea unui talisman protector. Fetele îl închid într-un ghem de aluat şi aşteaptă până la Sfântul Nicolae să încolţească, pentru a vedea dacă se mărită curând.
Şezători pentru măritiş
Fiind o perioadă săracă în munci agricole, între Sântandrei şi Sânnicoară începeau şi şezătorile la care participau fetele nemăritate şi flăcăii. În timp ce băieţii spuneau tot felul de „istorii”, fetele se întreceau la cusut, tors, ţesut, demonstrându-şi astfel calităţile de gospodine. Era momentul când flăcăii începeau să „ochească” viitoarea mireasă.
Nu întâmplător se crede despre Sânnicoară că este ocrotitorul fetelor sărace şi le ajută să se mărite. Se spune că Sfântul Nicolae le-a ajutat pe cele trei fete ale unui tată sărman, dăruindu-le câte un săculeţ cu galbeni, tocmai când acesta se hotărâse să le trimită să se prostitueze.
Aceasta este doar una dintre poveştile şi legendele care-l întruchipează pe Moş Nicolae ca fiind cel care ajută şi dăruieşte.
Sfântul Nicolae, între daruri şi nuieluşe
Sânnicoară, sărbătoare suprapusă peste ziua celebrării Sfântului Nicolae, pe 6 decembrie, celebrează un personaj mitologic imaginat ca un moş cu barba albă, călare pe cal, a cărui atribuţie principală era vegherea porţii cerului dinspre apus, pe unde încearcă soarele să se strecoare în ţinuturile de miazănoapte. Acelaşi rol îl avea, susţine legenda, Sântoaderul care păzea poarta dinspre răsărit a cerului.
Moş Nicolae este o personificare la vârsta senectuţii, a timpului îmbătrânit care a preluat din numele şi data de celebrare ale Sfântului Nicolae (6 decembrie), personaj real, episcop din Myra, apărător al dreptei credinţe în Iisus. În tradiţiile româneşti Moş Nicolae are şi alte atribuţii: apare pe un cal alb, aluzie la prima zăpadă care cade la începutul iernii, ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace la măritat, este stăpânul apelor şi salvează de la înec corăbierii, apără soldaţii pe timp de război, motiv pentru care este invocat în timpul luptelor. În nopţile marilor sărbători, când bătrânii povesteau că se deschide cerul pentru o clipă, oamenii puteau să-l vadă stând la Masa Împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Deşi multe dintre obiceiurile acestei perioade din an nu se mai păstrează, rămâne şi astăzi bătut în cuie faptul că Moş Nicolae împarte, asemănător lui Moş Crăciun, daruri celor mici. Veche este şi tradiţia pedepsirii copiilor neascultători cu nuieluşa lăsată în încălţările lor în noaptea de 5 spre 6 decembrie. În unele zone se pun şi acum, preventiv, nuieluşe colorate copiilor, sau nuieluşe cu fundiţe, pentru copii cuminţi, pentru a le reaminti că trebuie să fie cuminţi în continuare. De asemenea, cei care au fost obraznici sunt „gratulaţi” cu nuiele în toată regula, pentru a arăta dezacordul Moşului faţă de cele făcute, în speranţa că cei puşi pe năstruşnicii îşi vor corecta comportamentul. Conform tradiţiei creştine, Sfântul Nicolae este cel care-i pedepsea pe cei care se abăteau de la dreapta credinţă, lovindu-i cu nuiaua peste mâini. În „Vieţile sfinţilor” se povesteşte că participând în calitate de episcop la primul Sinod Ecumenic Sfântul Nicolae l-a convins pe Arie de dreapta credinţă dându-i o palmă, condamnând astfel erezia arianismului, care tăgăduia divinitatea lui Iisus.
De la palmă, la nuieluşă şi la florile dalbe
Tot tradiţia şi datinile păgâne se pare că sunt responsabile de transformarea palmei dată de Sfântul Nicolae lui Arie, în simbolica nuieluşă. De Sfântul Andrei, copiii obişnuiau să pună în apă crengi de pomi fructiferi, în unele zone numai crengi de meri. La copiii cuminţi, acestea ar fi trebuit să aibă deja muguri de Sfântul Nicolae. Cele care nu erau înmugurite erau semn că năzdrăvanii nu se purtaseră cuviincios şi aveau motive se teamă că vor rămâne cu ghetuţele goale. De cele mai multe ori însă Moş Nicolae îi ierta, dar nu uita să le pună alături de dulciuri şi nuieluşa.
Crengile de pomi sunt ţinute mai departe în apă până în Ajunul Crăciunului. Dacă au înflorit, acestea vestesc recolte bogate şi belşug în anul care urmează să vină. De aici, mult pomenitele „florile dalbe, flori de măr” din colindele noastre.
Semne bune anul are
Locuitorii satelor foloseau nopţile sărbătorilor şi pentru a cerceta starea vremii în lunile ce urmau să vină, acestea fiind singurele mijloace de atunci pentru a face o prognoză.
Bunăoară, în noaptea de Sf. Andrei, în podul casei sunt urcate 12 cepe sănătoase, la fel de mari, care sunt lăsate acolo până în seara de Crăciun, când se află rezultatul. Fiecărei cepe îi este atribuit numele unei luni. Cepele care s-au stricat indică luni ploioase sau cu grindină, iar cele care au încolţit – luni favorabile recoltei. O predicţie asemănătoare, legată de soarta recoltei, se realizează cu ajutorul unor boabe de grâu. Pentru fiecare tip de cultură pe care intenţionează să o semene în grădină, gospodina casei "botează" câte un bob şi îl pune la încolţit în bucătărie. Peste 7 zile, boabele sunt analizate: cele care au încolţit arată soarta favorabilă a culturii, iar celelalte, pagubă. Dacă noaptea de Sf. Andrei este senin şi cald, se crede că iarna nu va fi geroasă. Dacă este frig şi ninsoare, se crede că va aduce o iarnă grea.
Tot de Sf. Andrei se pune grâu la încolţit. Grâul trebuie pus lângă fereastra pentru a avea destulă lumină şi udat constant. De Anul Nou se interpretează norocul şi sănătatea ce va fi hărăzită fiecăruia în anul ce va urma, în funcţie de înălţimea şi grosimea firelor de grâu, dar şi belşugul şi bogăţia roadelor.
Un alt obicei practicat de Sfântul Andrei în unele zone sau de Sfântul Nicolae, în altele este legat de pusul în glastră a crengilor de pomi fructiferi, care pot la rândul lor prezice vremea pe anul viitor. Dacă acestea înfloresc se crede ca va veni un an roditor.
