Tratarea unghiilor cu probleme (I)

Tratarea unghiilor cu probleme (I)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Fiind femei, oricum ne preocupă aspectul unghiilor. Ceea ce poate nu ştiai este că unele probleme ale acestora pot fi semnale ale altor afecţiuni mai grave, cum ar fi probleme cu ficatul, cu inima, cu plămânii, cu rinichii sau cu tiroida. Nu e de glumit şi ar fi bine să consulţi un dermatolog. Dacă problemele se dovedesc a nu fi mai mult de atât, iată câteva recomandări pentru tratarea lor.

Unghii subţiri

Unghiile subţiri sunt tratate de trei ori pe săptămână cu o soluţie obţinută din amestecarea unei linguriţe de glicerină într-un pahar cu apă fierbinte. După răcirea produsului astfel obţinut, ţine unghiile în el timp de un sfert de oră. Un alt tratament eficient al acestei afecţiuni este unul ce trebuie folosit o dată pe lună. Amestecă o jumătate de linguriţă de piper roşu cu o ceşcuţă cu apă fiartă şi două linguriţe de cremă de mâini.

Unghii casante

Pentru unghiile casante, uleiul de măsline şi cel de migdale fac minuni. Încălzeşte în fiecare seară câte o ceşcuţă de ulei (din care vrei) şi ţine-ţi unghiile în el până se răceşte. Tot pentru ele sunt recomandate cremele de mâini pe bază de vaselină. De asemenea, pentru refacerea flexibilităţii unghiilor, este recomandată baia în ceai de coajă de stejar.

Unghii îngălbenite

Lămâia este ajutorul principal în lupta împotriva acestei afecţiuni. Primul remediu natural recomandat este baia cu zeamă de lămâie: 5 linguri de apă amestecate cu 5 linguri de zeamă de lămâie, în care îţi ţii unghiile la înmuiat timp de un sfert de oră. După aceea, îţi poţi freca unghiile şi pielea din jurul lor cu coaja lămâii, pentru un efect mai vizibil. La finalul procesului, clăteşte-ţi mâinile cu apă călduţă. De asemenea, pentru refacerea flexibilităţii unghiilor, este recomandată baia în ceai de coajă de stejar.

(va urma)

Citit 2115 ori Ultima modificare Vineri, 11 Ianuarie 2013 17:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.