Suita de fenomene meteo extreme dintre anii 535-536 este cunoscută drept cea mai severă şi prelungită perioadă de răcire din Emisfera Nordică din ultimii 2000 de ani. Din cauza puţinelor dovezi istorice, cercetătorii nu au o explicaţie precisă. Teoriile lor se rezumă fie la un voal de praf atmosferic rezultat în urma unei explozii vulcanice de proporţii în zona tropicelor, fie la resturi din spaţiu care s-au ciocnit de Pământ, fie la ambele varianta concomitent.
Dovezi istorice foarte puţine
Sunt foarte puţine dovezi istorice de la acea vreme care să explice precis fenomenele meteorologice care au speriat lumea. Istoricul bizantin Procopius nota că în 536 lumina Soarelui nu mai era deloc la fel de strălucitoare, menţionând că razele erau slabe ca în timpul unei eclipse. Analele galico-irlandeze menţionează şi ele un detaliu despre acel an: lipsa pâinii; ceea ce înseamnă că fenomenele meteo au afectat puternic toate culturile de grâu.
Restul aspectelor meteorologice din acea perioadă apar consemnate doar în câteva lucrări de specialitate contemporane, printre care: ninsoare în luna august în China (care a distrus majoritatea culturilor), o ceaţă densă, ca o pâclă, în Orientul Mijlociu şi o secetă prelungită şi devastatoare în Peru (mult mai lungă decât de obicei).
Mai mult, iarna anului 536 a fost una extrem de friguroasă, cu precipitaţii crescute şi temperaturi extreme. Un învăţat al vremii, Michael Syrus, patriarh al Bisericii Ortodoxe Siriace între anii 1166-1199, a lăsat o cronică extrem de preţioasă - socotită de specialişti drept cea mai cuprinzătoare cronică medievală - în care, bazându-se pe surse anterioare, mai ales istorii ecleziastice, vorbeşte şi despre evenimente petrecute cu mult timp înaintea vremii lui. Referindu-se la anul 536, “Soarele s-a întunecat şi întunecarea lui a ţinut 18 luni. În fiecare zi, lumina timp de vreo 4 ceasuri, şi chiar şi atunci lumina lui era slabă. Toată lumea spunea că soarele nu-şi va mai redobândi niciodată întreaga strălucire. Fructele nu s-au copt şi vinul avea gust de struguri acri”.
Dovezi ştiinţifice
Analizând inelele copacilor din zonele afectate de aceste fenomene meteo extreme, cercetătorii au ajuns la concluzia că în acea perioadă stejarii irlandezi au crescut extrem de puţin, lucru valabil şi pentru copacii din Suedia, Finlanda şi Sierra Nevada (SUA). Mai mult de atât, studiind gheţarii din Antarctica şi Groenlanda, cercetătorii au găsit depozite substanţiale de sulfaţi, ceea ce indică prezenţa unui voal de praf acid în atmosferă.
Posibile explicaţii ştiinţifice
Folosind datarea cu carbon a câtorva dovezi amintite mai sus, majoritatea cercetătorii s-au pus de acord că fenomenele meteo extreme au fost cauzate de o erupţie vulcanică de proporţii cataclismice. Cu toate astea, încă nu se ştie precis unde a avut loc.
Prima variantă datează din 1984. Conform acesteia, vulcanul Rabaul situat pe o insulă de lângă Papua Noua-Guinee a fost cel responsabil de “iarna vulcanică” (o reducere globală a temperaturii cauzată de cenuşă vulcanică şi nori încărcaţi cu acid sulfuric, obstrucţionând Soarele). A doua aruncă responsabilitatea în cârca unui vulcan din Indonezia, Krakatoa, iar a treia variantă se referă la craterul vulcanic pe care este situat Lacul Ilopango din Bolivia.
În ceea ce priveşte a doua teorie, Dallas Abbott, cercetător la Observatorul Universităţii Columbia, sugerează că fenomenele meteo extreme au fost cauzate de impactul mai multor meteoriţi cu Pământul. Teoria sa se bazează pe resturile de ţărână găsite în interiorul unor gheţari din Groenlanda, particule care ar fi fost aruncate în atmosferă în urma coliziunilor.
