„În aşteptarea aceasta, a unei minuni, stă tot farmecul pescuitului, ca şi al vânatului. Peşti mai mici, somolei şi mrenuţe, cad destul de obişnuit în cârlig. Însă pescarul aşteaptă să i se zbată inima când a dat semn peştele cel mare, de-un kilogram ori două, care bate unda cu putere şi isprăveşte prin a se supune, urmând obosit spre mal firul subţire şi întins. Şi farmecul nu e numai în aşteptarea unei minuni, căci orice peşte mai mărişor, în amintire, ia proporţii deosebite. Farmecul e în despărţirea desăvârşită de lume şi în repaosul complet în care intri. Grijile, preocupările, supărările şi durerile adorm. Te-ai apropiat de natura eternă, care te-a luat în stăpânirea ei, şi te ocroteşte ca o mamă”. Pescarii, împătimiţi sau amatori, se recunosc, desigur, în mărturia lui Mihail Sadoveanu pe care am descoperit-o, alături de fotografii cu pescarul şi vânătorul Sadoveanu, în casa lui de vacanţă de lângă schitul Vovidenia. Fie că „Baltagul”, „Fraţii Jderi” ori „Hanul Ancuţei” v-au dat de furcă la orele, tezele ori la examenele de limba şi literatura română, merită să vizitaţi reşedinţa în care Mihail Sadoveanu şi familia lui şi-au petrecut verile în perioada 1948 - 1961. Mai ales pentru că imobilul a fost ctitorit, în 1937, ca palat arhieresc, de Visarion Puiu, Mitropolitul Bucovinei, şi fostul coleg de şcoală primară al lui Sadoveanu. Amândoi au fost elevii celebrului învăţător Mihai Busuioc, cunoscut de toate generaţiile de şcolari ca „Domnu’ Trandafir”.
Peisaj idilic, atmosferă de familie
O alee străjuită de brazi aliniaţi ca la paradă duce către impozanta casă situată în comuna Vânatori-Neamţ, la un kilometru de Mănăstirea Neamţ. Din pridvorul casei se zăreşte alb şi luminat, în toată frumuseţea şi simplitatea lui, Schitul Vovidenia, din romanul „Demonul tinereţii”. În jur, peisajul e blând şi domol, simţi cum o tihnă idilică îţi coboară în suflet, şi parcă-i zăreşti umbra lui Sadoveanu pe malul lacului Vovidenia, aşteptând „minunea”.
Doar patru lei, atât costă, pentru adulţi, intrarea în clădirea cea adăposteşte, deopotrivă, Casa Memorială Visarion Puiu şi Muzeul Mihail Sadoveanu.
Nouă încăperi, tot atâtea poveşti
De îndată ce treci pragul fostei reşedinţe sadoveniene, tresari privind curios în jur. Vocea gravă a scriitorului, citind versurile lui Mihai Eminescu, te împresoară, şi te aştepţi să-l descoperi şezând la birou, lângă maşina de scris, unde condeiul îl aşteaptă înfipt într-o copită ce cerb. Pălăria şi vestonul pe care Sadoveanu le poartă în ultima fotografie făcută la Vovidenia aşteaptă cuminţi, pe jilţ, lângă bastonul lui. La fel şi pardesiul, jacheta şi traista de vânătoare din cuier. O piele de mistreţ odihneşte la picioarele canapelei din camera de creaţie. De pe pereţi, te privesc senini, din portretele pictate, părinţii lui Sadoveanu, dar şi membrii familiei sale, imortalizaţi în fotografii.
În următoarea cameră din cele nouă te aşteaptă biblioteca scriitorului cu documente istorice de la 1.500, „Biblioteca Roz” – 75 de volume, ediţii princeps şi traduceri care i-au aparţinut lui Mihail Sadoveanu.
Vânătorul şi pescarul Sadoveanu sunt în încăperea următoare, unde poţi să-i admiri panoplia cu arme de vânătoare, arsenalul de pescar - undiţa, minciogul, momelile, sabia de samurai şi şahul de fildeş.
Te simţi copleşit în faţa listei lungi de creaţii sadoveniene, buchiseşti manuscrisele rămase din "Nicoară Potcoavă" şi înţelegi de ce Geo Bogza l-a numit "Ceahlăul literaturii române".
În ciuda interdicţiilor explicite, simţi nevoia să atingi mobilierul care poartă patina epocii, mobila veneţiană din sufragerie, masa pe care tronează samovarul, scrinul, vechi de peste o sută de ani, sobele, sau impresionantul pian vienez din Salonul Literar, pe ale cărui clape au cântat George Enescu, Dinu Lipatti, Maria Tănase, şi două dintre fiicele scriitorului: Despina - Lia şi Tincuţa. Iar deasupra uşii Salonului Literar s-a oprit din zbor un cocoş de munte împăiat. Să fie oare un trofeu de vânătoare a scriitorului, "rudă" cu pielea de mistreţ?
Ultima încăpere îi e dedicată ctitorului casei, Visarion Puiu, ierarhul ce odihneşte în cimitirul Montparnasse din Paris, monahul care, în 1944, a fost nevoit să ia drumul pribegiei, apărând cu preţul exilului său demnitatea Bisericii şi a neamului românesc.
Case memoriale din Neamţ
Judeţul Neamţ constituie o alegere excelentă pentru o vacanţă plină. Dacă dincolo de peisaj, de locurile istorice, de mănăstiri şi de facilităţile turistice vă doriţi şi altceva, puteţi face un tur al caselor memoriale din zonă. Puteţi vizita casa din Tazlău în care s-a născut şi a locuit doctorul şi scriitorul I. I. Mironescu, Casa Memorială Vasile Conta (cel dintâi filosof român care a reuşit să pună bazele unui sistem filosofic propriu, original) din Ghindăoani, Casa Memorială a prinţului Aristide Caradja - entomolog şi jurist, membru de onoare al Academiei Române, realizatorul unei colecţii de lepidoptere unică în lume, Casa Memorială Calistrat Hogaş (Piatra Neamţ), bojdeuca lui Creangă din Humuleşti, casa lui Alexandru Vlahuţă din Agapia şi casa Veronicăi Micle din Târgu Neamţ.
Doar trei lei, atât costă intrarea unui adult în Casa Memorială Veronica Micle din Târgu Neamţ. E drept, expoziţia găzduită e modestă, dar tot merită văzută. Pentru ce? Pentru biroul unde poeta şi-a scris o parte din poezii, maxime şi epistole, de deasupra căruia Veronica şi Mihai Eminescu se privesc în ochi, din două portrete desenate. Pentru oglinda din cristal veneţian, în care s-a privit muza eminesciană, şi pentru rochia şi pălăria care par să o aştepte lângă imensul cufăr de călătorie care a însoţit-o prin lume.
Citeşte şi: Martora vitejiilor vremurilor apuse/ Cetatea Râşnovului - poarta Transilvaniei
