* Patru gălăţeni cu sânge de aviator practică o disciplină aproape inabordabilă: sar cu bicicleta peste obstacole şi fac piruete pe două roţi, set de demonstraţii pline de adrenalină şi tensiune la maxim * Ingrediente: curaj fantastic, ştiinţa de a cădea şi lipsa şeii de pe aparatul cu ghidon *
Cum arată o bicicletă „nărăvaşă”?
- are o singură foaie, un singur pinion, nu are viteză, deci nu poate fi folosită pe stradă;
- nu are şa (cea mai importantă modificare!);
- n-are stopuri, faruri, claxon şi nici număr de înmatriculare;
- ideea este să fie foarte uşoară, dar este construită dintr-un material dur (dur-aluminiu);
- bike-ul lui Alex, cumpărat la mâna a doua, a costat 2.000 de euro.
Un hobby ieşit din comun
I-am întâlnit recent pe platoul din faţa unui supermarket din Brăila. Se dădeau cu bicicletele, cum spun ei, dar o făceau prin aer – cam pe la doi, trei metri de nasul „muritorilor”.
Mi-a îngheţat sângele pentru câteva clipe, mai ales că unul dintre ei lăsase senzaţia că-şi va rupe gâtul la o înălţime de la care n-ai arunca nici măcar o pisică. Mai văzusem ceva de genul acesta pe la televizor, dar n-am trăit aceeaşi senzaţie poate şi pentru că în spatele micului ecran e posibil orice trucaj.
„Da, suntem un pic săriţi de pe fix”, a fost prima reacţie a unuia dintre ei în momentul în care i-am întrebat ce i-a apucat. Bicicletele neîmblânzite cu care desenau în aer tot felul de scheme scârţâiau şi ele nervoase. „Este hobbyul nostru”, a adăugat Alex, aşa-zisul „tartor” al bicicliştilor care sfidează gravitaţia.
Omul căruia i-a sărit roata!
Alex are 28 de ani şi-i place să vorbească despre grup, nu despre propria persoană. „Eu, Radu, Paţilea şi Mihai am rămas în această formaţie care cândva număra chiar 15 inşi. Ceilalţi s-au lăsat pentru că n-aveau bani să-şi ia biciclete de concurs, poate şi şcoala i-a făcut pe unii să renunţe, dar şi prejudecăţile părinţilor”, caută în memorie şeful artiştilor pe două roţi.
Dacă aş fi fost tatăl unuia dintre ei, la demonstraţia de la Brăila aş fi avut două variante: să sun la 112 pentru a-mi preîntâmpina infarctul sau să-l urechez de mama focului pe „făptaş”. Curajosul, n-am să-i dau numele, s-a ridicat pe o roată pentru a pregăti urcuşul pe muntele de lemne atent aşezate, dar când să facă mişcarea, i-a sărit roata din faţă!
Totul era însă programat. Omul a călărit acele scânduri chiar şi în aceste condiţii şi a aterizat „ca un ceas elveţian”.
Dinţi sparţi, claviculă ruptă…
Procedeele exersate de cei patru gălăţeni cu coarnele în vânt sunt multiple – au denumiri în engleză, maghiară, română etc. – şi, crede Alex, pot fi încercate de oricine.
„Nu e nebunie, nici curaj, e ca atunci când eşti mic şi încerci să mergi în picioare (n.r. – s-o creadă el!). Aşa te dai şi cu bicicleta până când nu mai cazi, dar cu timpul înveţi să şi cazi”, explică gălăţeanul care admite că a luat destule trânte la viaţa lui.
„Zdravăn nu mai sunt: până şi dinţii mi i-am spart! Am avut piciorul rupt, umărul, clavicula ruptă, primăvara îmi scârţâie toate”, povesteşte relaxat omul care „s-a şcolit” în Spania.
Deşi practică de opt-nouă ani acest sport extrem, consideră că a avut multe de învăţat după cele şase luni petrecute la Barcelona, cu marii campioni ai fenomenului.
Nu-şi fac rugăciunea
Alex, Radu, Paţilea şi Mihai nu stau toată ziua călare pe „nărăvaşe”. Fiecare are de lucru şi se găsesc doar în weekend, pe unde apucă.
„Am face mai des aşa ceva, dar ne-ar trebui un spaţiu unde să aşezăm lemnele pe care să ne dăm. Este un sport ca oricare altul. În loc să alerg sau să joc fotbal, îmi menţin condiţia fizică pe bike”, adaugă Alex.
Nu-i place teoria, nu explică ceea ce face: „Mulţi băieţi mă roagă să-i ajut să sară pe o roată, dar n-am cum să-i învăţ dacă nu fură de la mine. Nu este o reţetă.”
De pildă, el ştie că atunci când trebuie să sară de pe un obstacol pe altul trebuie să facă douăsprezece mişcări simultan. Le simte, dar nu le poate enumera.
Zice că nu-şi face rugăciunea înainte de a încăleca „murgul” fără şa, poate şi pentru că la acea înălţime este oricum mai aproape de Cer…
Foto: Colecţie personală
