* Dorotheea Petre revine în rolul unei altfel de vrăjitoare, cu o frumuseţe sălbatică, asemenea locurilor a căror fiică este * Filmul "Miracolul din Tekir" rulează în cinematografele noastre în regim de premieră
La finalul lui 2014 se încheiau - în judeţul Constanţa - filmările producţiei "Miracolul din Tekir", cu actorii Dorotheea Petre, Elina Löwensohn, Bogdan Dumitrache şi George Pistereanu, în regia Ruxandrei Zenide. În septembrie 2015, filmul a avut premiera la Zürich Film Festival, când a fost lansat şi trailerul oficial, unul dintre cele mai bune ale anului trecut. Bântuitor, cu promisiunea deschiderii spre horror, ăsta este "Miracolul din Tekir".
Cunoscută în primul rând pentru multipremiatul film "Ryna", regizoarea lasă în urmă realismul observaţional cu care ne-a obişnuit, pentru acest film fantastic. Deşi supranaturalul nu este explicit, atmosfera, muzica, peisajul dobrogean dar mai ales protagonista plasează filmul în zona unui gen puţin explorat în cinematografia noastră.
Am descoperit un film sensibil ce valorifică aura supranaturală a peisajului Dobrogei, un film despre magia locurilor şi mai ales despre feminitate, care surprinde într-un mod plăcut. Filmul, plasat undeva pe o coastă a Mării Negre uşor proiectată în fantastic şi oniric (cazinoul decrepit din Constanţa e, în film, un hotel încântător, Techirghiolul are vulcani noroioşi etc.), e despre vrăji şi despre o vrăjitoare cu o frumuseţe sălbatică, asemenea locurilor a căror fiică este, telurică, dar cu o voce aproape nepământeană. Nu e vrăjitoarea din filmele horror, e mai degrabă vindecătoarea care - ştiind tainele locurilor, cu sobrietate şi cuvinte puţine - lecuieşte oamenii împlinind, cu vorbe magice, legende din vechime. Actriţa Dorotheea Petre face din Mara un personaj ce va rămâne în galeria de eroine memorabile ale cinematografiei noastre.
Însă nici lumea actuală nu e departe, şi oamenii care nu fac parte din universul arhaic al protagonistei vor să îi afle tainele şi să apeleze la puterile ei de vindecare. Şi astfel, vrăjile şi descântecele revin. Filmul nu e horror, deşi în anumite momente pot fi simţiţi fiori şi un „jump scare” gata să se întâmple. Şi, totuşi, nu! Magia din film - chiar dacă înspăimântă - nu e aceea din galeria demonicului de Hollywood. Ea vine dintr-o lume ambivalentă a spiritelor păgâne ale pământului şi ale locurilor. Puterile păgâne ale pământului, spiritele telurice, vorbesc parcă în acest film din nămolul care gâlgâie. Despre duhurile acestea a scris şi Adrian Maniu. „În temelii deşelate se trezesc/Vise vechi, cât păstra pământul”, scria acesta în poezia „Fata pândarului”. În altă poezie a aceluiaşi poet, „Colinele înalţă-n seară spinările albastre-sure/ drumuri merg călăuzite cu procesiunile de plopi/ O mlaştină închide ochiul, sub o sprânceană de pădure/ Împleticitele iazuri sfârşesc la râpile cu gropi”.
Însăşi protagonista este într-o relaţie complicată cu magia pe care o înţelege şi o absoarbe, dar pe care nu neapărat o controlează, şi crede cu tărie că pământul are puteri nebănuite. Imaginea este excelentă şi valorifică un peisaj aparte: scene mistice pe malul mării, în care personajele apar şi dispar din ceaţă, peisajul vulcanilor noroioşi, o scenă de noapte la lumina torţelor, trecerea mării spre lumea de dincolo.
Cu magie şi mister, un aspect poate trece neobservat, însă merită reamintit. "Miracolul din Tekir" este un film centrat pe feminitate. Atât protagonista, cât şi celelalte personaje la care se raportează (cu excepţia personajului secundar, preotul Andrei - jucat de actorul Bogdan Dumitrache - una dintre figurile cele mai luminoase de preoţi din filmele recente) sunt femei. Iar dramele lor nu vin numai din contextul subiectului filmului, sunt drame general feminine.
