ZIUA MONDIALĂ A MEDIULUI, sărbătorită şi la Galaţi
Foto: Sursa foto: Internet

ZIUA MONDIALĂ A MEDIULUI, sărbătorită şi la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Agenţia pentru Protecţia Mediului Galaţi celebrează Ziua Mondiala a Mediului, principalul eveniment ecologic de informare publică şi de acţiune pentru mediu, în vederea încurajării şi conştientizării populaţiei privind necesitatea protejării mediului pentru generaţiile viitoare şi de gestionare responsabilă a resurselor naturale ale planetei. Anul acesta, sloganul ales de Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu este “Go wild for life”, adoptat cu traducerea “Nebuni după natură”.

Sărbătorită în fiecare an pe 5 iunie, Ziua Mondială a Mediului ne oferă ocazia de a analiza efectele negative pe care le au acţiunile noastre asupra mediului, dar şi de a acţiona pentru salvarea patrimoniului natural, pe care avem datoria de a-l lăsa nealterat generaţiilor viitoare.

La Galaţi, pe 7 iunie, în colaborare cu specialiştii Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii "Răsvan Angheluţă", va fi realizată o vizită de studiu în zona bălţii Tălăbasca, unde elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 29 vor efectua observaţii  privind  speciile de păsări şi fluturi şi vor evalua impactul activităţilor umane asupra acestora. Pe 8 iunie, în colaborare cu voluntarii “Asociaţiei Tinerii şi Viitorul” şi cu participarea şcolilor partenere, va fi organizat simpozionul “Nebuni după natură!,” structurat pe mai multe secţiuni, printre care prezentări power-point, referate, expoziţie de fotografii şi lucrări grafice despre speciile ameninţate (păsări, animale sau plante) şi măsurile luate pentru a le proteja.

Citit 3294 ori Ultima modificare Joi, 02 Iunie 2016 19:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.