* Regimentul 11 Siret, salvat de comandantul său * …pentru a fi decimat la Oarba *
23 august 1944, ziua invaziei „eliberatorilor” sovietici, copleşea acum două decenii cărţile noastre de Istorie. „Cotitura”, „întoarcerea armelor” legată tocmai de această dată, este un episod pe care militarii supravieţuitori care au luptat în acele zile nu l-au uitat.
De la frontul de Răsărit, cei care s-au întors atunci aveau să moară mai târziu în luptele din ţară sau din Cehoslovacia, alţii aveau să fie persecutaţi pentru că au luptat – de parcă ar fi luptat de capul lor! – împotriva sovieticilor. Cei care nu au căzut prizonieri la ruşi…
O medalie de eroism la Ţiganca sau Cotul Donului a însemnat pentru mulţi o condamnare sau măcar marginalizare. Nici morţii aduşi în ţară de la Răsărit n-au avut parte de creştineasca recunoaştere în Cimitirul Eternitatea, fiind îngropaţi discret, peste decenii puţini gălăţeni mai ştiind cine odihneşte acolo...
Colonelul în rezervă Gheorghe Balaban ne aminteşte, ca în fiecare an, sacrificiul soldaţilor Regimentului 11 Siret (astăzi a mai rămas din ei o… stradă): peste 300 au căzut la Oarba de Mureş în septembrie 44! Ofiţerul, care a fost la rândul său grav rănit în război, ţine să-l amintească acum pe comandantul său de regiment de dorobanţi, care şi-a salvat camarazii chiar cu o zi înainte de 23 august, aducându-i cu bine acasă, peste Prut…
„Ne apropiem de împlinirea a 65 de ani de când Regimentul oraşului Galaţi străjuia în apărare zona Răscăieţi, Antoneşti, Purcari, sud Tighina – pe Nistru, după ce în aprilie 1944 se retrăsese din zona Odessa – limanul Nistrului, la înaintarea armatei sovietice”, spune fostul combatant.
Veteranul povesteşte că, după victoria rusească de la Liman, armatele germane şi române au fost împinse 150 km spre vest, sovieticii fortificându-se pe linia Târgu Neamţ – Iaşi – Chişinău – Nistru. În faţa unui inamic mult mai puternic şi mai bine echipat, regimentul gălăţean purta totuşi lupte în defensivă, pe Nistru. Pregătirea Armatei Roşii pentru o ofensivă începuse să devină vizibilă încă din mai: recunoaştere aviatică, tiruri de reglaj de artilerie sau cu teribilele lansatoare de rachete „Katiuşa”. Cu cât dura mai mult, cu atât se aştepta o forţă mai mare.
„În zorii zilei de 21 august 1944, sovieticii au atacat pe întreg frontul Târgu Neamţ – Iaşi – Chişinău – Nistru cu forţe puternice de aviaţie, infanterie şi blindate, reuşind după trei ore de lupte să rupă apărarea noastră, obligându-ne la retragere.”
Împins de Armata Roşie de pe Frontul II ucrainean, sub comanda teribilului mareşal Malinovski, Regimentul 11 Siret s-a retras. „Retragerea întregului regiment de pe Nistru, scoaterea lui din zona luptelor şi a unei posibile încercuiri a fost – fapt de necontestat – un succes militar, în care un merit deosebit revine şi fostului comandant, colonel Alexandru Stăncescu, experienţei sale militare”.
23 august l-a găsit deja în reorganizare în zona Şendreni – Braniştea. Pe 23 regimentul primea ordinul de luptă: „Spre Ardeal!”, primit, spune colonelul Balaban, cu mare emoţie: urmau să fie eliberaţi fraţii de peste munţi.
„Dragi cititori ai acestor rânduri, să ştiţi că atunci, la 23 august 1944, aşa s-au comportat părinţii, bunicii şi rudele voastre care purtau uniforma Armatei Române sub faldurile de luptă ale Regimentului 11 Siret din oraşul Galaţi!”
Comentariu foto: Colonelul Stăncescu a salvat viaţa camarazilor şi a ferit regimentul de prizonierat
