Un vis cu muşcate la fereşti

Un vis cu muşcate la fereşti
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Dacă săptămâna trecută vă spuneam cum să ajungeţi la Bran şi vă dădeam amănunte despre Cetatea Bran, istoria naşterii ei şi atracţiile recente ale locului, ne-am gândit că n-ar prinde rău şi o mică incursiune în memoria istoriei satului din zonă.

Muzeul satului brănean, realizat în urmă cu peste 40 de ani, este o expoziţie în aer liber de case tradiţionale, desfăcute şi reconstruite pe amplasamentul din curtea Castelui Bran. Casele reprezintă modele de locuinţe tipice satelor din  din Ţara Bârsei.

Mai multe amănunte despre tipurile de construcţii pe care le puteţi găsi, citiţi în suplimentul de sâmbătă al „Vieţii libere”. Pe moment, vă vom face doar o invitaţie de suflet să descoperiţi modul în care trăiau ţăranii din zona Branului acum câteva sute de ani.

În prag, aşteptând gazda

Într-o zi frumoasă de vară, ca aceea în care am avut norocul să vizităm Branul, casele tradiţionale te întâmpină cu o anumită stare de linişte, care cu greu poate fi transpusă în cuvinte. Îţi vine să te aşezi pe pragul uşilor deschise şi s-o aştepţi pe stăpâna casei, să-ţi dea puţină urdă proaspătă sau un codru de pâine cu slană şi o ceapă zdrobită în patru, pentru o gustare de prânzişor, cum le ducea oamenilor la coasă.

Ocoale ferecate

În ocoalele oilor, acum goale, vezi cu ochii minţii mioarele bulucite şi luate, una câte una, la muls sau, primăvara, la tuns. Podelele de lemn, un pic înclinate, să fie mai uşor de curăţat, poartă urme de copite mărunţele.

Porţile, tot din lemn, sunt grele, cu ivăre mari de metal şi bară de lemn, pentru siguranţă. În Ţara Bârsei, şi acum dau lupii şi urşii la stâni. Atunci, când nu îi vâna nimeni, pericolul era încă şi mai mare.

O casă pentru cinci generaţii

În unele zone, în albia râurilor, casele erau (sunt şi acum, de fapt) înalte, cu baza din piatră de râu meşteşugit aşezată, cu beci adânc şi magazii la parter şi cu camerele de locuit la etaj, să fie oamenii la adăpost în caz de se umflau apele. Îţi imaginezi uşor asemenea momente de restrişte, mai ales că în ultimi ani inundaţiile ne-au tot încercat.

Pe temeliile de piatră se văd urmele apelor. Aceeaşi apă care făcea să funcţioneze joagărele, necesare meşterilor în prelucrarea lemnului, putea, foarte repede, să se transforme în duşman.

Dar oamenii nu s-au mutat. S-au adaptat şi au rămas în locurile de baştină. Şi-au crescut copiii, şi-au făcut, pe timp ce trecea, case mai mari, mai solide, rezistente, în care trăiau, cu mici reparaţii, cinci, şase generaţii. Mai putem spune asta şi despre casele noastre de-acum?

Pentru turistul străin care intră, cu capul plecat şi cu ochii mari de uimire, în casele cu una, cel mult două camere, universul ţăranului din Branul de altădată poate părea cumva limitat. Cum trăiau oare într-un spaţiu atât de mic? se întrebau, lângă noi, nişte englezi.

Pentru noi, închişi în camerele mici ale apartamentelor de bloc, ideea de a locui într-o casă, fie ea şi mică, mică, dar perfect încadrată într-un superb peisaj montan, sună ca un vis frumos. Unul cu muşcate roşii la fereşti...

Citit 885 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.