Gunoaie
Ştiu de fiecare dată că „NU AM HAINE!!!”, când apare vreo nenorocire de petrecere. Este momentul în care bucuroasă aş da foc la dulapul cu haine, în care aş arunca de la etaj toţi pantofii şi toate sandalele (de altfel nepreţuite), în care aş devasta un card întreg de cumpărături, dar UNDE???
Pentru că, mă smiorcăi isterizată, în Galaţi nu ai de unde să îţi cumperi nici un capăt de aţă! Şi în Basarabia se îmbracă lumea mai inteligent, numai la noi în urbe umblăm ca pe vremea lu’ bunica.
Gunoaie!
„Dar uite, ai aia! Şi tocmai ţi-ai luat aia! Ştii ce mult ai vrut-o şi ce bucuroasă ai fost când ţi-ai cumpărat-o…”, mi se spune împăciutor şi înţelept. Nu ştiu dumneavoastră, dar este la mine momentul echivalează cu zvârcolirea pe stâlpul infamiei, pentru că deşi sunt conştientă că sunt dementă, nu mă pot abţine.
WTF! Da, alea sunt bune, dă-le dracu’, cu ele umblu toată ziua! Despre ce vorbim noi aici?!
…vise
Pentru o petrecere am nevoie de un salariu. Nu. Nu exagerez. Un salariu, ca să îmi iau ţoale, să mă duc la cosmetică, să schimb trei coafuri, să pun benzină (ştiu, n-are legătură, dar dacă-i bal!…), „…da, şi să speli maşina, că pute”, mi se sugerează.
Nu prind ironia şi aprob încântată: „Exact”. Mi se rânjeşte cu indulgenţă. Bleof, s-a spart balonul de săpun, nici naiba nu mă ia în serios, şi doar vorbeam lucruri reale, nu fleacuri cu încălzirea globală.
Comod? La petrecere?!
Îmi trec rapid prin cap prietenele pe care le am. Nu, din păcate, nu avem aceleaşi măsuri, nu pot să împrumut nimic. Probez scârbită toate gunoaiele deja purtate şi constat mulţumită că nici măcar nu sunt spălate – grozavă scuză ca să nu le pun pe mine!
Am o tentativă să plec urechea la o sugestie catastrofic de îmbietoare: „Auzi, îmbracă-te în ceva comod! Nimeni nu se simte bine la petreceri, pentru că nu este îmbrăcat comod”.
După două secunde în care confirm cu toată fiinţa că da, exact aşa este, realizez: dar ce, mă duc la petrecere să mă simt comod? Comod mă simt acasă, în treningul rupt şi cu tricoul descusut, la televizor. La petrecere trebuie să arăt bine, punct.
Chanel reloaded
Dacă am fost mulţumită? Bineînţeles că nu. Se putea mai bine de atât? Sure, dar legislaţia cu salariul de petrecere se lasă încă aşteptată. În condiţiile date, s-o fi putut mai bine dacă te chema Coco Chanel şi ştiai să coşi în cinci minute, stând pe burtă, o rochie de seară nici prea-prea, nici foarte-foarte.
Mie fotografiile mi-au demonstrat că deşi m-am străduit, am avut o zi proastă. Una peste alta, măcar m-am distrat maxim, tot n-am avut niciun confort şi am făcut băşici în cele mai neprevăzute locuri din talpă.
