1931: Oamenii crizei – şomerii, bandiţii, politicienii…

1931: Oamenii crizei – şomerii, bandiţii, politicienii…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Anchetă socială în Galaţii Noi *

Continuăm plimbarea prin vremurile unei alte crize economice mondiale, cea din 1929 – 1933. Cotidianul gălăţean „Acţiunea” din 1 martie ´31 relata, într-un reportaj din cartierul Galaţii Noi, cum unul dintre reporterii ziarului a întreprins acolo o anchetă socială. Banii strânşi de ziar prin subscripţie publică nu trebuia să ajungă la şarlatani!

„Subsemnatul,   Victor St. Gheorghiu, din cartierul Galaţii Noi, strada II nr. 101 sunt sărac lipit pământului şi mor de foame împreună cu cei şase copii ai mei”, le solicitase ajutorul, „cu lacrimi în ochi”, „un cetăţean nenorocit”.

„Vizuini” şi băltoace

Ziaristul fusese la adresa respectivă cu o zi înainte apariţiei articolului. „Prin cartierul «Galaţii Noi»”, se intitula reportajul: „Dacă în urma desgheţului, centrul oraşului nu este lipsit de apărie şi noroiu, cartierul «Galaţii Noi» dela un capăt la celălalt constituie o mocirlă şi, ca să poţi traversa dela o stradă în alta, eşti forţat să faci echilibristică pe punţile înguste şi şubrede, suspendate deasupra bălţilor cari abundă în acest cartier” – o adevărată insulă plutind în noroi!

Dacă drumul până în cartier nu durase mai mult de un sfert de ceas, din Calea Prutului şi până în strada II, cam 200 metri, ziaristul a făcut o jumătate de oră, „în cari de câteva ori eram ameninţat să rămân printr’o băltoacă. În general această parte a oraşului dă impresia unei răgiuni izolate, independente propriu zis de oraşul Galaţi.  Căsuţele erau „adevărate vizuini” şi „ţi se pare că nu sunt făcute pentru oameni”. 

Câte 8-10 locatari se chinuiau să supravieţuiască într-o odăiţă ori două. „Victor St. Gheorghiu, un om în vârstă de 68 ani, voinic încă, cu o barbă căruntă, locuieşte în două odăiţe la capătul străzii a doua din cartier”. 

Opt persoane într-o cameră! „Când sunt cu toţii în casă, trebue să deie afară masa şi scaunul. Rotindu-mi ochii în jur nu văd de cât un pat, 3 pernuţe murdare, o sobă de lut aşezată pe 2 căpriori, o lădiţă şi o mătură, pe care se văd urmele unor resturi de mămăligă”. 

Gheorghiu servise 11 ani în Poliţie, apoi şapte ani lucrase la căile ferate, înainte de a se îmbolnăvi. Astfel a rămas fără slujbă. Trăiseră cu toţii din leafa unei fete de 15 ani care lucra la o fabrică şi din puţinii bani câştigaţi de un băiat de 17 ani, ca hamal.  Iar fabrica – de, criză! – se închisese de câteva zile! Şi aşa mâncau o singura dată în zi.

Disperat, omul s-a plâns Primăriei, dar în zadar! Cum dormeau: în pat, nevasta şi trei copii, trei copii direct pe podeaua (ce-i drept, de scândură), iar şeful casei punea o ladă lângă o măsuţă şi gata patul - „numai picioarele dacă ar fi mai scurte…” Picioare de criză, adică.    

„Tiribomba” – insula din noroi

Câţiva ani mai târziu, în 1934, „Revista Vremii” (revistă socială - literară - polemică - 20 pagini, 5 lei), publica în numărul 4, din 10 noiembrie, un portret foarte crud dar probabil exact al mahalalei cu pricina, poreclită „Tiribomba”.

„Aruncat la margine de apă, Galaţii s’a întins ca o pecingine pe terenul cuprins între Dunăre, Brateş şi Siret”, scria un oarecare Ghiţă Popescu. „Dunărea i-a fost dintru început perină la cap. Către Brateş a pornit-o îndrăzneţ, gonind bălţile, mai ales după războiu. Nerespectând dreptul de proprietate al C.F.R.-ului: a semănat căsuţe albe pe mlăştinoasa câmpie dintre şoseaua Prutului şi digul lacului Brateş. Oameni nevoiaşi, cu trudă şi-au durat gospodării printre ochiuri de apă şi smârcuri de nămol. În câţiva ani a apărut murdară ca un sat de ţigani, la marginea oraşului, faimoasa mahala Tiribomba”.

„Aici au locuit o vreme, afară de câţiva slujbaşi ceferişti, într´o promiscuă mizerie, mulţi din şmecherii de calitate proastă şi borfaşii tuturor genurilor, din Galaţi: fotografi ambulanţi,- pe care cu aparatele pe trepied îi întâlniţi prin parc sau prin grădina publică – chelneri,- cari servesc în marile localuri,- chelneriţe,- prostituate în a doua profesie,- frizeri, manichiuriste,- cu aceaşi a doua profesie ca şi chelneriţele,- meseriaşi şi lucrători. Oameni de toată mâna; buni şi răi; ţoţi săraci şi mai toţi şmecheri...”

Explicaţii foto:

1 - Gălăţeni ieşiţi pe Domnească – o vedere sau sperând la o slujbă…

2 – „În ghiarele mizeriei şi a desnădejdei” – titra ziarul

Citit 903 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.