La spital
Cei de care nu te poţi lipsi. Cei pe care juri că parcă îi ştii de mereu. Cei cărora le-ai ierta vagoane de greşeli. Cei care s-ar interesa dacă eşti bolnav. Cei care ar veni să te vadă la spital.
Cei cărora nu le-ar păsa cum te-ai combinat. Sau măcar aşa ar pretinde, de dragul tău… Prieteni pentru că oglindirea în tine le face bine, prieteni pentru că vorbiţi o limbă numai de voi înţeleasă, prieteni pentru că ajungeţi să povestiţi lucruri nici măcar vouă recunoscute.
Nasturi pe bluza de pijama
Nu cred în cohorte. În oamenii care îşi numără confidenţii, în mesele pline de necunoscuţi cărora li se pare că ştiu lucruri despre tine. Lucruri suficient de speciale ca omul să te indice superior, la o eventuală ochire pe stradă: „Ăla? Sigur că-l ştiu, suntem prieteni”.
Suntem pe dracu’. Suntem la fel de prieteni ca două pietre din caldarâm, ca două semne de circulaţie consecutive, ca doi nasturi de la bluza de pijama (ok, ăia chiar sunt prieteni, unul remarcă lipsa celuilalt).
De dus
Am văzut că şi altora le e greu: nu spui „prietena mea” decât cu sentimentul că îţi mărturiseşti lada de secrete – în ea zac, necunoscute ţie şi lor, abisuri de întrebări cu El şi Ea, cu ce-o fi vrut, dragă, să zică…, cu da’ ţie nu ţi se pare că asta-i o cafea cam proastă?, cu mi-e dor de cutare, văleu.
Nu deschizi în fiecare zi câte o bancă de date. Şi când una se închide pe motiv de faliment sentimental sau ocupaţional, începi să îţi ţii secretele la purtător, până când, voie nevoie, reînveţi să încredinţezi. Ia şi tu unul, ia şi tu, astea chiar pot fi spuse, ce e mai greu duc singură.
Pilde
Partea dificilă cu prietenii este că ăia serioşi au pretenţii mari. La casting ţi se spune că tot ce dai trebuie măsurat atent, în timp ce eşti privit mustrător. Ai putea la fel de bine să îi informezi că pentru morală ştii drumul spre părinţi, dar ce haz ar mai avea, prietenii te ajută şi cu asta, nu degeaba au mai auzit ei că şi cutărică a făcut la fel, iar lui cutare i s-a întâmplat fix cum ţi s-a întâmplat ţie.
Găsesc pilde în toate şi cum ar putea să n-o facă? Nu eşti diferit, nu ai inventat apa caldă, dar parcă nu ai vrea să auzi că nu faci decât să repeţi vorbele unor fantome apropiate ca stil.
Nu mai e
De la prietena mea învăţam să ascult. Învăţam să îmi placă să o las să zică ea prima. Făcuse greşeli mai mari ca ale mele, înaintea mea. Putea să fie pertinentă, putea să mă judece fără ca lucrul acesta să mă jignească.
O acceptam şi mă accepta, interesate fiind de aproximativ aceleaşi cumpărături, poveşti cu iubiţi capricioşi, emisiuni tv şi bârfe de iz de revistă de specialitate.
Nu mi-e deloc dor de ea. Nici de o mână lipsă nu ţi-ar putea fi, ai şti doar că nu mai e acolo.
