Fata, adică femeia 2, ce să zică? Dă din cap/uşor în sus şi-n jos, în semn de aprobare. Ar da şi din mâini, da-s ocupate cu zarzavaturi. Iată-le, se opresc. Să se hodinească, cică. Se opresc din mers, nu din turuit. Femeia 2 începe direct cu luna de "mere": "Eu, după ce m-a luat omul, ne-am dus cu luna la neamuri. Ne-am distrat, am făcut rachiul, al meu s-a îmbătat ca porcul. Şi, în halul ăsta, ce să mai poată? I-am făcut nişte morală, iar el mi-a promis două luni dup ...

Întâi, o aude...(nu-i gata s-o vadă, n-o ştie, aşteaptă, mai are)... i-adâncă şi-i naltă... grădină-i, pârloagă-i, himeră-i, departe-i, aproape-i secunda în care se suie-n lumină şi-ncepe să plângă?! O vede, o soarbe... (începe să-i afle izvorul, vărsarea, sfârşitul)... şi-ntreabă: ai fost la-nceput? şi eu sunt la-nceputul (de alt fel) al meu?... când eram fără tine, a fost mai târziu? ori a fost mai degrabă? Dar ea nu răspunde... îl trece încolo, îl trece ...

Femeia 1, cam gâfâind supt povara sarcinii leguminoase şi într-un stil vecin cu delirul verbal, povesteşte cu lux de amănunte cum i s-a pregătit, cum i s-a declanşat, cum i-a evoluat şi cum i s-a operat o boală în aprilie, anul acesta: "Fato, s-auzi şi să nu crezi prin ce-am trecut, ce mi-a fost dat să trăiesc şi să păţesc, fiindcă defecţiunea asta mi se pregătea de mult, de dinainte de a începe, simţeam un fel de crampoane la glezna stângă şi un soi de înţepături d ...

Strada pe care merg (înainte de a scrie acest text) nu-i lungă. E aproape scurtă şi-şi trăieşte amarul între Traian şi Coşbuc. Şi-i alcătuită dintr-un şanţ lat şi adânc pe mijloc. Pe marginile sale, mormanele de pământ suie şi coboară câte o cărăruie strâmtă şi periculoasă ca serpentina de alambic. Pe maluri şi prin groapă, răspândiţi strategic şi cuprinşi de lenea specifică puturosului convins că "merge şi aşa", stau sprijiniţi în lopeţi "muncitorii" ad ...

Moto: "nisipul creÅŸte ajutat de lună,             se rup iluzii, se destramă funii...             ÅŸi râd ÅŸi plâng deÅŸtepÅ£ii ÅŸi nebunii,             privindu-ne cum ardem împreună"                          ...

  Moto: "nisipul creÅŸte ajutat de lună,             se rup iluzii, se destramă funii...             ÅŸi râd ÅŸi plâng deÅŸtepÅ£ii ÅŸi nebunii,             privindu-ne cum ardem împreună"                       &nb ...

Domnişoară inimă de piatră,/ nici măcar un câine nu mă latră: semn de "hai la mine în grădină,/ a plecat, dar trebuie să vină!" Domnişoară cremene, cum poate/ eleganta mea singurătate de atâta vreme să se mire/ şi să-mi calce hainele de mire?! Domnişoară piatră nestemată,/ bată-te norocul să te bată: semn de "hai la mine în ogradă,/ vine luna, vine să te vadă!  " Domnişoară piatră, lângă tine/ sunt poet şi n-am nici o ruşine, tâlhăresc nimicuri importante ...

Şi doar am spus întotdeauna, dar nimeni nu m-a crezut niciodată: nu am încotro, sunt obligat să rămân aici, la cheremul Infernului, printre himere purificatoare, printre umbre celebre şi sfinţi afumaţi, printre păcătoşi smoliţi şi inocenţi aiuritori în cazanul tembel al inculturii!... din când în când, într-un remember răscolitor, mă apropii de mama!... (o văd mereu plecând spre cer, la trei paşi sub pământ! o văd mereu venind din pământ, la trei paşi de casa ei c ...

Nu visez, nu mă joc... (poÅ£i s-ajungi ÅŸi să vezi)... este ea, în sfârÅŸit... (n-am crezut că mai vine)... uite-o, umblă pe deal ÅŸi tot cată încoace!... (cu părere de rău? cu părere de bine)...?   Stai ÅŸi tu? stai ÅŸi tu, frate fluture? stai? stai ÅŸi tu, vreau să fim amândoi când această doamnă fără cusur va să fie la poartă ÅŸi-o să vadă cum stăm (pregătiÅ£i) la fereastră!   Va s-ajungă aici cu părere de rău?... recunosc: n-o cunosc... dar nu cred că-i ...

Când îmi vorbea despre evoluÅ£ia artei, doamna profesoară Geta Teodoru considera că-i necesară depăşirea obiÅŸnuinÅ£elor, că trebuie instituită starea de asediu asupra ÅŸabloanelor, libertatea de miÅŸcare printre colÅ£uri de neant, dar ÅŸi printre flori de colÅ£, trebuie omologat strigătul de durere în paradis, dar ÅŸi urletul de bucurie în infern. Åži-mi dădea ÅŸi exemple. Că avea destule. Fiindcă învăţase de la alÅ£ii. Că nu le Å£inea doar pentru ea. Åži nici nu era posesivÄ ...