* Nu vi se pare că nebunia din ultimele zile, mă refer la alegerile pentru șefia Federației Române de Fotbal, a funcționat perfect ca o diversiune? În timp ce unii se lăudau și erau mângâiați pe burtică pe la televiziuni de prim-plan, politicienii își rezolvau chestiunile lor spinoase. Peste câteva săptămâni, vom afla ce s-a votat cu adevărat în România acestor zile călduroase de aprilie. Sau niciodată.
* Asocierea cu Liviu Dragnea i-a știrbit mult din imagine/simpatie candidatului Lupescu. Vrei să fii conducătorul fotbalului, dar cerșești în acest sens sprijinul politicului? "Măcar să o fi făcut pe blat", a venit cu ideea Mitică Dragomir, ex-milițian și fost tartor în sportul cu mingea rotundă. Cum ar veni, fură, mă, fură, dar să nu te prindă nimeni!
* Ministrul Transporturilor, îl cheamă Lucian Șova (nu are însă legătură cu flăcăul uns cu mir acum câțiva ani în Parlament), a fost prezent pe șantierul unui sector de autostradă. S-a dat din falange ca pe vremuri, iar după ce reprezentantul Guvernului a plecat, s-au cărat și cei aproape 90 de muncitori, care, sanchi, transpirau în folosul proiectului. A fost, cum a titrat o televiziune de știri, o repriză de-a v-ați ascunselea. Poporul mijește, tot el este mereu scuipat.
* Un TIR plin cu mașini de spălat s-a răsturnat ieri la Mogoșoaia, lângă București. Evident, este un îndemn nepoliticos pentru românul de rând, cine mai are chef să-și spele rufele în public?
* Astăzi mi-aș dori să aflu că pe lângă Galați s-a răsturnat (doar un pic, să fie ceva mai mult demonstrativ) un camion cu televizoare curbate. Curbate din fabricație, nu în urma coliziunii... Eventual și un tractor cu bere, ca să putem vedea liniștiți meciurile de fotbal în timp ce alte entități se ocupă de mașinile acelea de spălat.
* După 35 de ani de căsnicie soldați cu nouă copii, un bărbat din Maroc a aflat că este steril. Doamne ferește, mâine-poimâine i s-ar putea imputa și că a votat mereu cu Iliescu.
* Hertha Muller a fost suspendată din Uniunea Scriitorilor din România deoarece nu și-a plătit cotizația. Iată una dintre dramele conviețuirii în condominiu, la paușal, cum ar veni!