Premier neurochirurg

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* Îmi scăpase acest detaliu din CV-ul doamnei Vio de la Palatul Victoria. Zice-se că a activat ca profesor de lucru manual la Videle. Tot cu mâna ei și-a făcut-o acceptând oferta lui Daddy. Culmea, astfel a avansat în carieră - nici nu știi ce să-i mai povestești propriei odrasle. Învață, bă, că ai să ajungi ca Dăncilă! Stai, bre, că e ditamai premierul unui stat comunitar... Mai găsești antidot la așa ceva? Nope, din nefericire.

* Ne tot întrebăm (ne-am distrat bine de tot, începem să ne plictisim și s-a instalat mirarea - cum e posibil să persiste în greșeală?!) de ce gafează prim-ministrul României, însă ecuația nu mi se pare complexă. Are o singură necunoscută: subsemnatul, dacă ar ajunge să lucreze într-un spital, ar ucide din imprudență (din culpă, cum spune legea) în fiecare zi. Nu știu să țin siringa, deci îmi iau adio de la injecții, habar n-am să pansez o rană, garoul mă depășește, nu sunt în stare să dau sfaturi, pot doar să vin la pacient cu bănănuță și iaurțel. Ar fi destul, m-aș califica măcar pentru un post de asistent medical? Nuuu, fugi de aici, ești pericol public, nenorocitule!, mi s-ar spune pe bună dreptate. Cu toate acestea, administrația spitalului mă numește nitam-nisam șef de secție la Neurochirurgie. Aici e și doamna Vio.

* România s-a uitat sâmbătă la nunta prințului Harry cu duduia care a traversat pentru el Atlanticul, îmi scapă numele, nu mai sunt mondenul de altă dată. E tot un fel de telenovelă, e o producție cu parfum de reality show, dar aduce categoric a film sud-american. Ești conștient că urmărești o emisiune siropoasă, dar găsești mereu argumente, încerci să te păcălești: "Stai, e vorba de priveliște, vai, cât verde la ăștia! De fapt, voiam să văd rochia lui Meghan (iată, știam cum o cheamă pe norocoasă!) sau șapca mirelui, mă interesează castelul ăla, e ceva senzațional, mai adu-mi un castron de pop-corn, îmi dau lacrimile, e frumi!". Singurul mare minus al nunților princiare e că mireasa nu se fură și nici nu se părăsește imediat. Astfel ar fi date la pământ toate recordurile de audiență.

* Bănuiesc că s-a holbat și Livache la nunta aia și e posibil să-i fi încolțit ideea de a copia gestul. De ce să n-o echipeze în alb pe Irinuca ca să-i extazieze pe supuși? Think about it, Dragnea, cum n-ar spune niciodată în engleză Vio.

Citit 929 ori Ultima modificare Duminică, 20 Mai 2018 19:35

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.