* Ați sesizat, bănuiesc, entuziasmul grotesc al prezentatoarelor de știri de la televizoarele dâmbovițene: în iadul din Grecia nu s-a prăpădit niciun român. Dacă eu v-am zis că suntem buni...
* Sămânța celui mai bun popor din galaxie este pe mâini bune. Nu știu cum s-a întâmplat, anul acesta am evitat luxul de pe plajele elene, noi, supușii lui Dragnea... Asta nu-i o informație negativă, a nu se înțelege altceva, însă nu poți scoate capul în camera de luat vederi ca să enunți o asemenea enormitate: vești bune, niciun român nu s-a... bla-bla. Din acest tablou pictat cu coccisul minții, mai lipsește comparația din care să reiasă că numai niște fraieri pier în incendii de vegetație.
* Apropo de vegetație. L-am uitat ușor pe Verestoy Attila, dar e perfect funcțional Hrebenciuc. Chiar că nu riscă absolut nimic plebea lui Dragnea și Tăriceanu.
* Altfel, imaginile din țara preferată pe timp de vară de Gheorghe, Vasile, Klaus și Ion sunt de nepovestit și par confecționate, neverosimile. Am trecut și noi printr-o întâmplare oarecum similară, la o scară cu mult inferioară - mă gândesc la reperul Colectiv. Nu vor exista vinovați nici într-o parte, nici în cealaltă.
* Era nevoie de amărâtul de gândăcel de la mall ca să constate autoritățile că douăsprezece fast-food-uri din cele treisprezece care funcționează în spațiul de pe bulevardul Coșbuc slalomează printre nereguli? Pare-mi-se că gunoiul de carcalac e o mână criminală, e finanțat de Soroș și cine știe ce alte nenorociri vom mai afla despre el?
* Liviu Dragnea, președinte al Camerei Deputaților, vrea referendum pentru familie în 30 septembrie sau în prima duminică din octombrie. N-am aflat încă dacă cea mai nouă soție a sa, Irina, a împlinit vârsta care i-ar permite să voteze.
* Doamna Vio de la Palatul Victoria a plecat ieri în Muntenegru, apoi va ajunge în Macedonia. Mă tem să n-o păcălească vreun consilier ștrengar că Muntenegru a avut alt nume, dar că n-a putut rămâne indiferent față de evenimentele din Grecia.