Testăm școala hibridă

Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

* California este devastată de flăcări, dar știrea cu adevărat importantă vine pe alt flux: Moartea din Carpați se va lupta cu Ghiță de la București, nu cu acela din Serbia. Dacă mai e loc, scap două rânduri și despre oropsiții care vor să învețe școală zilele acestea în Galați - sunt vreo 16-17 unități de învățământ care au renunțat la gaze pentru a testa energia viitorului. E vorba de aburul produs de fiecare ființă. Școala hibridă, iată o invenție de la Dunărea de Jos cu care ne-am putea mândri dacă am avea probleme la structura de deasupra gâtului.

* Pe bune, centrala pe gaz chiar e costisitoare, n-ar fi rău ca elevii din oraș să fie echipați precum pinguinii. OK, numai cei care au avut ghinionul să nimerească la școlile care astă-vară și-au făcut car. Au fost încurcate proverbele, mare brânză...

* Ieri, de Ziua Proiectantului, sărbătoare eminamente românească, m-am gândit la băieții iscusiți care au desenat schema echipării cu gaze a celor 16-17 școli din municipiu. Cu unii dintre ei nici nu poți să faci o glumiță, ești imediat repudiat. Ce, ați făcut școala de maiștri împreună?

* Revin la nenorocirea de la americani. O publicație de cancan ne povestește cum au scăpat Kim Kardashian și Kanye West, două vedete de la ei, de dezastru. Și-au angajat echipă privată de pompieri ca să nu le ia foc casa. La noi, situația e mult mai complicată - nici măcar cu Busu nu mai poți sta de vorbă, să afli una-alta despre vreme.

* Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a demisionat cu surle și dobe din funcția de președinte al filialei PSD București. Ca să n-o azvârle Dragnea, a ales un soi de sinucidere politică, a vrut să demonstreze că e bărbată. De Ziua Internațională a Masculului. Rămâne de văzut cât va conta acest lucru, în funcție de zodie.

* Carevasăzică, tabloul găsit în județul Tulcea, despre care s-a crezut că este pictat de Picasso, este un fals. Nu e Cap de Arlechin, ci Tigvă de Codrin. Ștefănescu.

* Se minunează unii pe Facebook că e frig. Dar ați avut 17 grade cu plus în noiembrie... Voiați să vină Dubaiul la voi, nu Moș Crăciun?

Citit 809 ori Ultima modificare Luni, 19 Noiembrie 2018 18:49

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.