Veorica la Sudoku

Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

*M-au întrebat ieri dimineață pisicile din dotare care-i șmecheria cu președinția Consiliului UE. N-au avut timp să răsfoiască ziarele, poate că din vina mea. Să nu le fi permis eu acest lux? Mă rog, mintea îmi joacă feste... Le-am aruncat doar peste umăr câteva elemente, am afișat un zâmbet fals, evident că nu le-am păcălit. Apoi, după ce au văzut-o pe Veorica la Ateneu, au început să dea din coadă. Așadar, o fi de bine.

* Și, că tot le-am pomenit, ele fiind mâțe de curte, simt nevoia să scriu că sunt dotate cu reale calități de astronom. Nu vă închipuiți cât de mult caută soarele în ianuarie.

* Încerc un pariu: pisoiul cel mai mic din zestrea-mi considerabilă o poate bate pe Veorica la Sudoku. În primul rând, madam premier s-ar scuza că n-are kimono și că n-a prins nici măcar o oră de limbă niponă. Chineză, cum ar spune atent coafata neamului.

* Neconflictuala de la Palatul Victoria ar fi putut să-i cucerească pe oaspeții de la Bruxelles cu niște cornulețe, cu mici artificii de bucătărie. Mi-e greu să cred că nici asta nu poate face cum trebuie. Aoleu, doamnă, stați așa, sare aragazul în aer! Ce faceți cu chibritul ăla?

* În proporție covârșitoare, românii cred că președinția UE este un lucru bun pentru țara noastră. Eh, ce vă spuneam de felinele care mă consideră servitorul lor? M-au ales cu grijă.

* Fotografia cu doamna Veorica la Ateneu, pe lângă Juncker, Tusk și Iohannis, are un imens potențial de umor involuntar. „Bre, dar când se stinge lumina ca să apară Lanțul Amintirilor și Vandana?” E drept, măcar un Telejurnal să fi băgat regizorii evenimentului...

* Donald Tusk a spus acum două zile că trebuie să apărăm România ca Duckadam la Sevilla. Slabi consilieri ai, monșer! Helmuth a fost un portar slăbuț, îi crește inima lui Dragnea.

* Apropo, președintele polonez al Consiliului European citește mai bine decât Veorica în limba română. Să se consemneze!

* Mă interesează tot mai mult politicianul Corina Crețu, dovada vie a faptului că Iliescu n-a crescut numai brusturi. De ce n-ar candida anul ăsta? Nu Iliescu.

Citit 951 ori Ultima modificare Vineri, 11 Ianuarie 2019 18:23

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.