Atenție și îngrijorare: Câine rău

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

* De Ziua Marinei Române, mă gândesc la pirații somalezi și nu pricep cum au devenit un brand. De asemenea, îmi vine să întreb de la ficat: de ce numai în zile speciale te poți plimba cu vaporul sau cu barca pe bătrânul fluviu? De ce stă pitit Lacul Vânători, pe care l-am redescoperit în urmă cu o lună și ceva... Pe bune, de-ar fi scris Bacău sau Slobozia pe cartea de identitate, n-aș fi avut atâtea pretenții.

* E și sărbătoarea națională a statului Liechtenstein, tot azi, pe 15. De ce avem mereu impresia că-i putem pe bate pe ăștia? Doar pentru că-s mai puțini decât noi?

* Știți ce-ar putea să scrie pe poarta Cotrocenilor încă cinci ani de zile? Nu surprinde pe nimeni. „Atenție și îngrijorare: Câine rău.”

* Potrivit INS, populația României este într-o continuă scădere. Cu toate acestea, tot nu găsești un șezlong liber pe plajă. Nu, ce vezi tu e doar sampling, ca să te agațe șmecherii.

* Specialiștii consideră că aparatul de aer condiționat ne îngrașă. Îmi convine, vreau să aud pe stradă două blonde întorcând capul după mine: Uite-l, fată, ce aparat de aer condiționat are!

* Cercetătorii olandezi au ajuns la concluzia că și foamea e bună la ceva. Se spune într-un articol de specialitate că pe nemâncate poți lua cele mai bune decizii. Înseamnă că în România vin vremuri bune - spargem farfuriile, dar măcar avem o șansă de a inventa încă o gaură în covrig.

* Trei din patru români consideră că țara merge într-o direcție greșită. Cel de-al patrulea dă vina pe presă, pentru manipulare, și pe statul paralel. Mai paralel decât el.

* De ce atât de multe reclame de la televizor circulă în jurul unor medicamente contra constipației? Și mai ales damele sunt oferite pe tavă drept victime ale abuzului colonului, cum ar veni. Ce oroare! La cât de des cresc prețurile, cum se mai poate instala constipația? N-are materie primă, dacă-mi este permisă explicația. Apoi, la ce se întâmplă în această perioadă în politică... Mă gândesc că pe piață nu există un purgativ la fel de eficient.

Citit 831 ori Ultima modificare Miercuri, 14 August 2019 15:41

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.