Gresia și clanurile mafiote

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* Adevărul este că nu mai există oameni serioși pe continent. Consiliul UE și Parlamentul cu aceeași reședință au desemnat-o pe Laura Codruța Kovesi candidat comun la Parchetul European. Ce se discută în țară și ce ne pregătesc răii vestului?

* Abia aștept să mă reîntâlnesc cu amicul care mă întreba, ridicând exagerat de mult din sprâncene, dacă o fi bine cu o româncă într-o asemenea funcție. O să-i răspund că e mai cușer să facem gargară pe marginea chiriei de 50.000 de euro pe care statul o achită lunar ca să-i fie cald Avocatului Poporului. Sau despre cum și-a mutat Iorgulescu de la Liga de Fotbal odrasla la o clinică peste hotare, e un subiect la fel de mustos.

* Desigur, pedofilul olandez care a făcut schimbare la pauză cu Dincă (pe micile ecrane - dacă stai prost cu nervii, nu-ți recomand aceste show-uri) era un nenorocit, ca toți criminalii și agresorii sexuali. Dar de aici să extrapolăm și să le dăm cu tifla peste nas politicienilor de la Amsterdam, teza fiind că nu ei ar trebui să se opună intrării României în Schengen, mi se pare o cale cu prea multe gropi. Suntem departe, nene, la noi coboară pădurarul sprijinindu-se în topor direct din microbuzul școlar.

* Biroul Electoral Central a depus o plângere penală împotriva a opt candidați la alegerile prezidențiale - prea multe semnături seamănă ca surorile care merg la aceeași coafeză. Vizați sunt Viorel Cataramă, Miron Cozma, Maria Minea, Cătălin Ivan, Sebastian Constantin Popescu, Alexandru Cumpănașu, Ninel Peia, Bobby George Marius Păunescu. Cred că măcar domnul Cumpănașu a picat degeaba în această poveste, domnia sa - așa cum scrie și pe afiș - e pregătit să elimine clanurile mafiote din republică. Îmi explică și mie cineva cum ar fi posibil ca el, unchiul, justițiarul, să apeleze la șoricăreli d-astea? Trăim într-o țară plină de invidioși: Cumpănașu cred că poate să ajungă și în turul al treilea, eventual în play-off.

* Deja nu mai contează că unchiul fetei de la Caracal are mari probleme în CV: individul urmează cursuri de master în Elveția, însă la el acasă (și niciunde) n-a absolvit o facultate. Nu putea să facă mai întâi o școală de meserii, ceva? Le-ar fi pus mai întâi gresie clanurilor mafiote.

Citit 1339 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Septembrie 2019 19:25

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.