Candidatul care suflă-n cefe

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* Rovana a mai încercat o dată și a fost respinsă și ieri de acea comisie. A procedat românește: dacă prima dată nu intri pe barba ta, dai un telefon, ești reprogramat în regim de urgență, lași plicul-minune și mergi mai departe. Cu toate acestea, în ciuda presiunilor, europarlamentarul coafat a eșuat iarăși. E clar, Europa nu ne dorește.

* Este necesară următoarea precizare: înaintea verdictului de luni dimineață, doamna Plumb s-a mișcat ca titirezul pentru a rezolva problema acelor 800.000 de lei care nu puteau fi justificați. A cedat două apartamente deținute în România - nu e corect, băi europenilor, femeia asta a rămas în chirie, dar fără jobul de comisar. De unde să mai aibă și un al treilea apartament? Aia e direct vilă, ce mama naibii.

* Tăriceanu se dă breaz și-i transmite un mesaj Veoricăi: „Înţeleg că Mircea (n.a. - Diaconu) vă suflă-n ceafă în sondaje, atât de tare vă sperie candidatul nostru.” Aha, deci din acest motiv e atât de trist în afișe? Stă și suflă în cefe.

* Altfel, cum să denumești clanul de susținere a candidatului Diaconu drept „Alianța Un Om”? E ca și cum aș scrie că Uniunea Eu a mai bifat o zi din viață. Poate că și din acest motiv nu zâmbește deloc fostul actor în panourile stradale. Fostul, ce, mai joacă pe undeva în afară de Antena 3?

* Ieri a fost ziua cucoanei Monica Bellucci, o frumusețe old school. Ciudat, dar e aniversată chiar de Ziua Națională a statului Botswana. De fapt, nu e nimic bizar, pariez măcar o bancnotă băștinașă.

* Oamenii de știință au descoperit o nouă specie de viermi, care are trei sexe diferite și o „pungă” în care își ține puii, asemănător unui cangur. Normal, copiază și ei din mediul înconjurător, de la om, ca să iau un exemplu la întâmplare.

* Matteo Politi, italianul acuzat că opera fără drept în România (e tot un fel de Cumpănașu, are opt clase, dacă n-o fi intrat între timp la seral), anunță că își deschide o clinică medicală. Tot la noi în țară. Ca să nu ne mai întrebăm până când va ține comedia. Va dura chiar și după terminarea alegerilor prezidențiale.

Citit 1152 ori Ultima modificare Luni, 30 Septembrie 2019 17:13

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.