Reconversie, te halesc!

Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* Sacrificarea porcilor în gospodării se mai poate face numai sub supravegherea unui veterinar, stabilește o directivă a Ministerului Agriculturii. Precizare fundamentală: Petre Daea era vârf de lance la minister, ca să nu ne trezim iarăși cu episoade triste de fake news. Avem următoarele probleme:

1. Așa cum veterinarul din Harghita s-a scuzat că nu dispune de tranchilizante, punând și el umărul la drama ursului lăsat în plata Domnului mai bine de zece ore, medicul de animale din sate (acolo unde există o asemenea entitate) se va scuza că nu-i permite agenda. Bă, programările se fac din vară!

2. Vei ajunge mai repede la neurochirurg decât la veterinar. Doar o pilă te va salva, altfel vei vedea șoriciul abia prin aprilie.

3. M-aș face veterinar, e deja meserie de prezent continuu, însă e nevoie e confirmarea premierului Ludovic Orban. Să nu-l pună încornoratul să schimbe legea abia acum, când mi-am pus cu adevărat problema reconversiei profesionale...

4. Cei care n-au avut niciodată și care nici nu intenționează să sacrifice porci au nevoie de un sfat. Și ei trebuie să se situeze undeva în raport cu acest subiect. Unde i-am putea planta?

* Conform unui studiu, românii pierd opt luni din viață din cauza poluării, situându-se peste media din Uniunea Europeană, care este de 5,7 luni. Calculul este făcut de oameni de ştiinţă din toată lumea, într-un raport care evaluează impactul schimbărilor climatice şi al poluării asupra sănătăţii. Slavă Cerului că trăim în Galați, cândva o capitală a smogului... Mai vrei aer poluat în 2019? Du-te, dragă, la Brașov, Iași, Cluj-Napoca, nu căuta între Țigline și Mazepe!

* Un paznic din Iaşi care se lupta cu hoţii de fier şi striga după ajutor a fost amendat de un poliţist. De ce? Întrebare nefericită. Omul legii (sanchi, sintagmă perimată) a considerat că cel aflat la ananghie ţipă prea tare. Să se afle dacă milițianul are capacitatea de a-i egala decibelii! Ar fi o variantă la îndemână.

Citit 1119 ori Ultima modificare Luni, 18 Noiembrie 2019 16:47

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.