* Am urmărit cu mare interes selecțiuni din videoclipul „S*x pe canapea” al doamnei Loredana. Am rămas profund neimpresionat. Pe bune, aia-i canapea? E colțar, nene.
* În plus, ar fi mers de minune și o noptieră acolo, nu mai zic de dressing... Uf, când o să mă apuc de cântat, știu care va fi primul pas: o să-mi angajez un designer de interioare.
* Președintele Iohannis a supărat ieri opinia publică: a semnat din voleu pentru toți șefii de Parchet doriți de actualul ministru al Justiției, cu toate că unii dintre ei nu se bucură de o imagine strălucită. Nu-i înțeleg graba. O fi nins pe undeva?
* Nu-i bine că mama noului șef DIICOT e acționară la 80 de ani în firme offshore? Măcar e independentă financiar, nu i se mai plânge că nu-i ajunge pensia.
* Serios, au vrut s-o facă de baftă pe doamna Hosu? Iohannis a semnat ca primarul s-o angajeze șefă la DIICOT, deși numai de asta nu-i arde. Soțul doamnei e trimis în judecată pentru corupție, maică-sa, așa cum scriam mai sus, e acționară în firme offshore... E ca-n bancul cu vita dusă la târg: nici nu dă lapte, i-au căzut coarnele, împunge ca dracu' și mănâncă de sparge. Dar am adus-o aici ca s-o fac de râs.
* Grădinița din Pitești care cumpăra pâine de pe SEAP cu 1.200 de lei bucata și-a schimbat ieri dimineață flota de avioane. Unii au voie să dea adevărate tunuri financiare, iar subsemnatului îi este interzis suprarealismul? Îmi pierd pâinea, cum ar veni.
* Apropo. Știți cât e fondul clasei la grădinița piteșteană devenită vedetă peste noapte? Cam 10 bitcoini.
* Îmi place să cred că bebelușul lui Chirica de la Iași, aproape confirmat ca vârf de lance al PNL-ului la scrutinul din vară, îi trimite un SMS mamei lui Oprișan: „Baby, voi o să rămâneți ca fraierii în Opoziție?”
* Ținând cont de numele candidaților cu șanse la alegerile locale, îmi vine să zic că ieșenii n-au altă variantă nici în 2020: vor pune ștampila pe chichirăul cel mai mic.