Șpaga mică, simptomul sărăciei

Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

* Bună de tot glumița (e propunere oficială, dar subsemnatul nu-i dă notă de trecere, e o anecdotă nematurată, dacă doriți un eufemism fresh) Ligii Profesioniste de Fotbal de a muta finalul de campionat în Antalya. Că sunt mai multe hoteluri, toate libere într-o asemenea epocă apocaliptică, terenuri de antrenament gârlă și că, foarte probabil, comisionul turcilor nu e de lăsat în drum. Antalya, da? Zona care a înroșit azilurile de bătrâni din Galați, Antalya, stațiune din care un autocar de cadre medicale a făcut diferența între județul nostru și cel de peste dig. Simțul umorului ne salvează, dar nu până la final.

* Antalya, adică sudul Turciei, oferă din iunie încolo temperaturi de peste 37-38 de grade Celsius. La umbră. Îmi vine să exclam anumite onomatopee, sunt fericit că urbea noastră nu mai e reprezentată în prima divizie. Adică, nu decedezi din cauza noului coronavirus (probabilitatea e scăzută, să fim bine înțeleși și să nu ne mai lăsăm manipulați!), însă poți să suferi un atac vascular de toată inspirația. Fotbal la peste 40 de grade? Am impresia că nu numai Streinu-Cercel ar fi trebuit să plece la plimbare în propriul apartament.

* Parcurile și hotelurile ar putea fi redeschise după 15 mai, anunță premierul Orban, copiii vor merge cu mască la școală, iar angajații vor fi testați termic la job. Sunt cele mai noi detalii despre așa-numita relaxare la care speră țara noastră. Să le comentăm pe rând:

1. În orașele în care nu există parcuri de Doamne-ajută, să nu se apuce acum autoritățile să ridice/amenajeze vreunul! Nu, mai ales la prețurile practicate în această perioadă.

2. Aș intra într-un liceu cu profil tehnologic, după redeschidere, doar pentru a mi se confirma că masca va sta pe figura elevului cam în 10 la sută din situații. Va fi prăpăd, mi-aș dori ca atunci să nu mai aibă mușchii încordați acest virusache de Wuhan.

3. Testarea termică la job să fie făcută doar pe sărite, mai exact să fie evitați colegii de birou care trăiesc împreună aceeași aventură. Ne-am panica în van.

* Un ofițer de poliție din Ialomița a luat șpagă 10.000 de lei și a fost pedepsit să muncească la spații verzi. Corect, și-a făcut camarazii de rușine. Ce mită e aia, mă? Ăsta e simptom de sărăcie lucie.

Citit 1452 ori Ultima modificare Vineri, 24 Aprilie 2020 16:39

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.