Tumbe online

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* În cele din urmă, orele de educație fizică și sport vor fi desfășurate fără mască pe figură, așa cum se întâmplă deja în toată Europa. Noi rămăseserăm la coadă și trebuie să spun că este succesul lui Cîmpeanu de la Educație. Dacă ne-am fi lăsat în baza lui Voiculescu de la Sănătate, urmașii noștri ar fi făcut în continuare tumbe online.

* Nu vi se pare destul de fricos Vlăduț, această Maică Tereza, cum l-a botezat Gabriel Liiceanu? Și o spune un alt diminutiv, însă acesta din urmă nici nu visează să ajungă la butoanele unui minister. 

* Avocatul Poporului, Renate Weber, s-a plâns la televiziunea națională că a fost fugărită prin marketuri. De cetățeni furioși, care aveau să-i reproșeze una, alta. Astfel, mi-am adus aminte că, în urmă cu doi-trei ani, l-am văzut pe șeful CCR, Valer Dorneanu, la mall-ul din Brăila. Nu l-am urmărit, nu știam cum să-i critic activitatea profesională. Mai exact, nu știam de unde să încep.

* A mai trecut un an peste 4 martie și iarăși se discută despre marea scuturare anunțată de specialiști. Va fi, se tot anunță, dar nu cred că avem vreme de seisme și alte porcării. Pe noi ne consumă la maximum episoade ca la Onești, Piatra Neamț, Constanța, București etc. De ce s-ar întoarce cutremurul dodoloț, pe unde ne-am ascunde? S-ar termina brusc un film trist, cu multe accente comice. Ar fi păcat.

* Apropo, ministrul de Interne confirmă că una dintre victimele de la Onești a fost atinsă de gloanțele de cauciuc trase de polițiști. Eh, atinsă e prea mult spus, doar gâdilată. Doar n-o să ne gândim mai departe...

* Conform unui studiu recent, o treime dintre angajați iau în considerare schimbarea locului de muncă în urma pandemiei. Ceilalți și-au pierdut joburile la timp.

* Președintele Ucrainei s-a vaccinat la bustul gol, însă nu știu dacă s-a bucurat de succes, ca șeful de la Cotroceni. E drept, tipul de la Kiev n-are nicio treabă cu schiurile.

* Un teatru din Japonia propune o modalitate inedită de vizionare a spectacolelor, printr-o deschizătură asemănătoare fantelor cutiilor poştale. Ca să păstrăm distanța. Față de conceptul de teatru.

Citit 939 ori Ultima modificare Joi, 04 Martie 2021 19:49

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.