Băiete, încă o campanie de denigrare!

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

* Emanuel Ungureanu, un tip de la USR-PLUS ajuns în Parlament pe baza unor dezvăluiri din sistemul medical românesc (ingenios mod de a-ți augmenta notorietatea), susține că există imagini cu Florin Cîțu consumând substanțe interzise. Nu știu alții cum sunt, vorba lui Creangă, dar deja simt că-l simpatizez pe șeful de la Palatul Victoria. Prin urmare, aș putea crede că această campanie de denigrare a viitorului președinte PNL – serios, mai are vreo șansă Orban? – a fost comandată de cineva care, în tinerețe, s-a urcat beat la volan.

* El să ne spună aproape în fiecare zi că duduie economia, iar noi să râdem de el că vede revenirea în W (dublu ve), asta înseamnă să fim niște balcanici fără viitor.

* Ah, stați așa! Președintele PNL Brăila a declarat că-l susține pe Șică la alegerile din septembrie. Abia acum putem spune că basistul va cânta doar la frunză de salcâm.

* După ce a refuzat să se bage în față la punctul de trecere în România, Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, a fost surprinsă în avion la clasa economic de o publicație de peste Prut. Caracterizarea e haioasă: „Era singurică, cu un bagaj mic și atât de modestă.” Câteva comentarii picante, ca să demonstrez că n-am picat în plasă:

1. Doamna Sandu se afla într-o cursă de Viena, iar SPP-iștii nu puteau sta la cală. Respirau tot pe acolo. Nici ei nu erau singuri, iar modestia e obligație de serviciu. 

2. Presupun că numărul 1 de la Chișinău se retrăsese mai în spatele avionului ca să poată aplauda la aterizare.

3. Un președinte de stat n-are nevoie de „modestii” de acest gen. E prea important ca să stea cu biletul agățat de aparatul de compostat, în așteptarea controlorului...

* Marcel Ciolacu apare într-o fotografie veche alături de Omar Hayssam, individ închis pentru acte de terorism și alte infracțiuni. Se aflau la vânătoare de mistreți, după cum însuși conducătorul PSD-ului a recunoscut. Altceva e șocant: cum să-ți faci poză cu Ciolacu în acele vremuri?

Citit 1207 ori Ultima modificare Joi, 19 August 2021 22:42

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.