Lua-mi-aș dislike-ul înapoi!

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

* Până la urmă, compatrioții, echipați mai mult sau mai puțin cu simțul umorului, îl invidiază pe președinte, de aceea l-au ironizat în social-media după apariția imaginilor din Egipt. Oamenii de rând n-au costum atât de nepătat și nici soție care să zâmbească la vederea oricărui blitz, fie și al paparazzilor. Și poate că unii au și conștiință - n-ar fi plecat în veci la piramide, când acasă sunt toate alea uitate pe foc.

* Albul, ah, această culoare acromatică... Nu merge, nene, pe ținuta unui conducător de stat, cu excepția momentelor istorice, precum cele de la 1600, 1859 sau 1918. Doar astfel ai fi putut intra cu mare pompă, eventual cu o floricică în piept. Și la nuntă, dar să fii tu în rolul principal, nu simplu invitat ori disc jockey. Contextul nu mai e de pomenit, omul nostru se echipase sufletește în alb, deși în jur era numai negru, și la începutul anului, la o zi de la incendiul de la Institutul ”Matei Balș”. O zbughise la Păltiniș, la schi. O fi superstițios, ce clăparii lui!

* Klaus Iohannis a promulgat, ieri, legea care prevede plafonarea și compensarea facturilor la energie și gaz. Legea se aplică de la 1 noiembrie, pentru o perioadă de cinci luni. Iar noi îl credeam în concediu pe continentul african. Hai că nu-i chiar atât de ineficientă telemunca, așa cum este denumită activitatea făcută în pijamale, direct din dormitor!

* Facebook și-a schimbat numele companiei în Meta, adică a trecut pe o altă firmă, cum se obișnuiește pe la noi. Am mai scris despre această istorioară care a beneficiat de o promovare excesivă. Facebook își păstrează numele, nu trebuie să se panicheze iubitorii de pisicuțe și de poze cu farfurii de restaurant, însă devine doar un departament al noii societăți. E o non-știre, cui îi pasă ce mai învârte Zuckerberg? Până în ziua în care, ca și la geambașii de energie, vom fi notificați să prelungim contractul cu distribuitorul de platitudini pe peretele virtual. Sau să trecem în altă parte.

* Banca Mondială anunță sec: România a depășit în premieră Ungaria la PIB pe cap de locuitor. "Este o performanţă economică unică", spune instituția, printr-un purtător de vorbe. Na, mai spune-i ceva lui Cîțu! Florine, îmi iau dislike-ul înapoi.

Citit 1192 ori Ultima modificare Vineri, 29 Octombrie 2021 23:35

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.